Antena LIVE
Video

Fetiţele cu chibrituri: două case, distruse de flăcări în prag de iarnă după joaca a două copile de 9 şi 11 ani. Poliţia le va audia

O joacă de copii s-a sfârşit cumplit într-o comună buzoiană. Două familii au rămas fără acoperiş deasupra capului, în prag de iarnă, după ce două fetiţe de 9 şi 11 ani s-au jucat cu chibriturile şi au dat foc casei. Flăcările s-au extins rapid şi la locuinţa învecinată, aflată la doar câțiva metri.

De la 24.09.2021, 08:47

Cele două copile se jucau cu nişte chibrituri în curtea casei, aflată la marginea satului Căpățînești, din Buzău. Inevitabilul s-a produs şi, în doar câteva minute, flăcările au înghiţit întreaga locuinţă. Speriaţi de focul uriaş, localnicii au sunat la 112. Au ieşit apoi cu găleţile de apă, să ajute la stingerea incendiului care le ameninţa casele.

Pompierii au aşteptat 45 de minute sosirea unei autospeciale de 8 tone

Până la sosirea pompierilor, din pricina vântului puternic, făcările au înghiţit şi casa învecinată. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, pompierii au întâmpinat şi o altă problemă. "Am întâmpinat probleme la sursele de alimentare cu apă în sensul reţelei de hidranţi care nu avea suficientă presiune. S-a stat circa 45 de minute la o autospecială de 8 tone pentru a alimenta", a declarat Eduard Dimitriu, de la ISU Buzău. "Este foarte greu cand sunt casele apropiate şi bate vântul. Era în pericol să se extindă şi la a 3-a casă. Sigur..la a 3-a casă asta am păzit pe partea din spate să nu se ducă şi la cea a dea 3-a casă", a declarat Constantin Dumitru, primarul comunei Mărăcineni.

Poliţia le va audia pe cele două fetiţe

Oamenii spun că nu este prima dată când cele două fete se joacă cu focul. În urmă cu câteva zile au dat foc unei canapele chiar în curtea casei care a ars acum, dar incendiul a fost stins la timp. "A sunat fata: mamaie, zice, la noi la casă arde canapeaua aia din curte, m-a sunat cineva ca i-a dat foc alea iar cu bricheta", a declarat o localnică. Poliția a început acum o anchetă și le vor audia pe cele două minore în prezența părinților. În urma incendiului o casă cu suprafața de 180 metri pătraţi a fost distrusă complet, cu tot ce se afla în interior, iar a doua, cu suprafața de 120 metri pătraţi, a ars în proporție de 50%. Niciuna dintre locuințe nu avea asigurare, iar cele două familii vor rămâne fără adăpost în prag de iarnă.

Ți-a plăcut acest articol?

foc pompieri incendiu buzau case politia
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024