Fiica primarului Devei, infectată cu coronavirus, și-a făcut selfie în ambulanță
Primarul din Deva a transmis pe Facebook că fiica lui a fost confirmată cu coronavirus.
De Veronica Micu la 16.03.2020, 10:26- Fiica primarul din Deva a fost transportată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
- Fata și-a făcut selfie în ambulanță.
Primarul din Deva a transmis pe Facebook că fiica lui a fost confirmată cu coronavirus.
Florin Oancea spune că fiul și soția au avut rezultat negativ, însă în cazul fiicei, testul pentru coronavirus a ieșit pozitiv.
Tânăra a fost transportată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, unde a fost internat și tatăl ei. Primarul orașui Deva, Florin Oancea, a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook.
”Am primit în această după-amiază rezultatele testării epidemiologice pentru familia mea. Soţia şi băiatul – rezultate NEGATIVE, deci nu sunt infectaţi cu virusul COVID – 19. Fata mea – din păcate, rezultat POZITIV - şi acum a ajuns alături de mine, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Şi-a făcut şi un selfie în ambulanţa care a adus-o, făcând semnul victoriei, draga de ea. Nu ne lăsăm! Cu credinţă şi speranţă vom trece peste toate încercările vieţii!”, a transmis primarul.
Edilul Florin Oancea, administratorul Public din Deva, Adrian Nicolae și deputatul liberal Lucian Heiuș au fost depistați sâmbătă cu coronavirus. Ei au participat la o reuniune la care a fost prezent și senatorul liberal Vergil Chițac, confirmat cu coronavirus vineri.