Fostă directoare de școală din Ialomița, acuzată că a încasat bursele elevilor din medii defavorizate în ultimii trei ani
O profesoară din Ialomița, fost director al Şcolii Profesionale Reviga, este acuzată că timp de trei ani și-ar fi însușit bursele mai multor elevi. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa a deschis o anchetă.
De Ana Maria Ghiarasim la 18.10.2021, 15:12Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Ludmila Dascălu, poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale în cazul unei femei de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale, care şi-ar fi însuşit o parte din banii destinaţi burselor şcolare.
Fosta directoare predă în continuare la școala de la vârful căreia a comis infracţiunile
"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale. Din verificări a reieşit că, în perioada 2018-2021, o femeie, în vârstă de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale din judeţul Ialomiţa, şi-ar fi însuşit o parte din fondurile alocate pentru bursele şcolare. Prejudiciul este estimat la 22.000 de lei", a declarat reprezentantul IPJ Ialomiţa, potrivit news.ro.
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, verificările fiind continuate, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.
- Elev din Huşi, bătut de profesor în timpul pauzei. Dascălul l-a lovit şi tras de păr, chiar în sala de clasă
- Un băieţel de 4 ani a ars de viu, în casa cuprinsă de flăcări. Fratele său mai mare i-a auzit strigătele de...
- O elevă de 16 ani din Argeș a murit după ce i s-a făcut rău la școală. Colegii au găsit-o prăbușită în baie
Fosta directoare a încasat bursele elevilor cu posibilităţi materiale reduse
În fapt, fostul director al Şcolii Profesionale Reviga din judeţul Ialomiţa şi-ar fi însuşit o parte din sumele ce li se cuveneau elevilor care proveneau din familii cu venituri reduse. Faptele au fost descoperite de noua directoare a şcolii, care a sesizat Inspectoratul Şcolar, instituţie ce a cerut un control la şcoala respectivă. Conform primelor concluzii, fosta directoare şi-ar fi însuşit o parte din sumele pe care în mod normal trebuia să le primească elevii ce proveneau din familii cu posibilităţi materiale reduse.
Femeia acuzată că şi-ar fi însuşit banii copiilor, continuă să predea.
Ea este încă angajată a şcolii pe care a condus-o şi de la vârful căreia a comis infracţiunile de care este acum acuzată.