Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, au fost trimişi în judecată în Dosarul Mineriadei
Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, marţi, de procurorii Parchetului instanţei supreme în dosarul mineriadei din 1990, potrivit unor surse judiciare.
De Redactia Observator la 13.06.2017, 16:17Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, marţi, de procurorii Parchetului instanţei supreme în dosarul mineriadei din 1990, potrivit unor surse judiciare.
De asemenea, în acest dosar au fost trimise în judecată şi alte persoane audiate şi puse sub inculpare, de-a lungul timpului.
Până la această oră, Parchetul instanţei supreme nu a făcut niciun anunţ oficial în acest caz, precizând că urmează să fie susţinută o declaraţie de presă la sediul Parchetului.
În 15 mai, fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Petre Roman au fost audiaţi la Parchetul instanţei supreme în dosarul mineriadei din 1990, ambii având calitatea de inculpat şi fiind citaţi în legătură cu extinderea urmăririi penale, declarau atunci surse judiciare.
Începând din 11 ianuarie în afară de Roman şi Iliescu, au fost la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a lua la cunoştinţă că sunt inculpaţi în dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu, Virgil Măgureanu, Emil "Cico" Dumitrescu şi Miron Cozma.
Şi Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii în iunie 1990, a fost audiat în calitate de martor în acest dosar. Tot ca martor a fost audiat şi Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, pentru a da declaraţii despre evenimentele din 13-15 iunie 1990.
În dosarul Mineriadei, procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare. În acelaşi dosar a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului”.
De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării. În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei. De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.