Frate şi soră, morţi în Botoşani după ce au fost loviţi de fulger. Se adăpostiseră de furtună sub un copac
Tragedie fără margini în Botoşani. Două persoane, frate şi soră, au murit după ce au fost lovite de un trăsnet. Au fost surprinşi de furtună când încercau să strângă animalele de pe un câmp.
De Redactia Observator la 26.07.2023, 14:18- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Două persoane, un bărbat şi o femeie, au decedat, marţi seară, după ce au fost lovite de un fulger, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit acesteia, cazul a fost înregistrat în localitatea Dimăcheni, în momentul în care cele două persoane, frate şi soră, de 47 şi, respectiv 51 de ani, au mers pe un câmp pentru a lua animalele. Surprinse de furtună, ele s-au adăpostit sub un copac, care a fost trăsnit, potrivit Agerpres.
"Cei doi fraţi au fost găsiţi în această dimineaţă (n.r.- miercuri dimineaţă) de localnici. Avem dosar pentru ucidere din culpă. Urmează să fie efectuată autopsia", a afirmat Nenişcu.