Fraţi gemeni din Vaslui, loviţi de un stâlp doborât de un şofer de TIR. Bărbatul a fost bătut de un localnic
Accident rutier în această dimineaţă pe o stradă din Vaslui. Doi fraţi de 12 ani din localitatea Șișcani au fost răniţi, după ce un şofer de TIR a doborât un stâlp.
De Redactia Observator la 19.03.2022, 10:28Fraţii sunt gemeni de 12 ani. Unul dintre ei prezintă o fractură deschisă la gamba stângă, fiind solicitat un elicopter al ambulanţei. Cel de-al doilea are mai multe contuzii, dar este stabil. El a fost preluat transportat la Spitalul din Huși.
Șoferul are 29 de ani și prezintă o fractură închisă la nivelul unui braț și un traumatism craniofacial minor prin agresiune. El afirmă că a fost agresat de un martor când a ieși din mașină. A fost preluat de o ambulanță și va fi transportat tot la Spitalul Huși.
"Secția de pompieri Huși intervine cu două autospeciale și echipaje specializate, la un accident rutier produs în localitatea Șișcani, comuna Hoceni. În accident este implicat un autocamionun și trei persoane, două dintre acestea fiind copii. La intervenție participă o ambulanță și un echipaj de la SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un camion răsturnat și un stâlp de electricitate rupt, care în cădere a lovit doi copii. Unul dintre cei copii este în stare gravă (fractură de bazin și fractură deschisă la unul dintre membrele inferioare). Acesta va fi preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat de urgenţă la o unitate medicală specializată din municipiul Iași. Cel de-al doilea copil va fi transportat de ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Ambele victime sunt conștiente. Șoferul autocamionului primește îngrijiri medicale de la echipajul ambulanței SAJ Vaslui", transmit reprezentnţii ISU Vaslui.
Ştire în curs de actualizare....