Frigul a mai făcut o victimă. Un ieşean de 50 de ani a murit la spital, unde a fost adus cu temperatura de 23 de grade Celsius
Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a murit la Unitatea de Primiri a Urgenţelor de la Spitalul "Sf Spiridon" Iaşi, unde a fost adus cu o temperatură corporală de 23 de grade Celsius.
Coordonatorul UPU de la Spitalul "Sf Spiridon", doctorul Diana Cimpoeşu, a declarat, miercuri, că bărbatul este un caz social. El a fost găsit în hipotermie severă, cu o temperatură corporală de 23 de grade Celsius.
"Pacientul era în stop cardiorespirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, fără răspuns însă. S-a constatat decesul şi s-a făcut solicitare la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei", a transmis doctorul Diana Cimpoeşu.