Georgiana şi Andra, două fete de 14 şi 17 ani, date dispărute în Bacău. Copilele au plecat de acasă şi nu s-au mai întors
Două fete de 14 şi 17 ani, din Bacău, sunt date dispărute după ce au plecat de acasă şi nu s-au mai întors. Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea adolescentelor, scrie news.ro.
De Redactia Observator la 27.01.2024, 15:47„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitelor Ciornei Georgiana-Elena, în vârstă de 14 ani şi Ciornei Andra-Mariana, în vârstă de 17 ani, din comuna Lipova. Minorele au plecat voluntar de la domiciliu şi nu au revenit până în prezent”; anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.
Persoanele care pot furniza orice informaţii în legătură cu cele două tinere sunt rugate să contacteze Poliţia Municipiului Bacău, tel. 0234.202056, Dispeceratul IPJ Bacău, tel. 0234202000 sau să apeleze 112.
Ciornei Georgiana-Elena are înălţimea de aproximativ 1,60 metri, ochi căprui, păr negru lung, greutate aproximativ 40 de kg. La momentul plecării purta o geacă de culoare bleumarin, blugi de culoare bleumarin, pe cap purta o căciulă de culoare gri şi era încălţată cu pantofi sport negri.
Ciornei Andra-Mariana are aproximativ 1,65 metri întlţime, ochi albaştri, păr negru lung, greutate aproximativ 60 de kg. La momentul plecării purta o geacă galbenă cu glugă, pantaloni de trening de culoare neagră şi era încălţată cu cizme negre.