Antena LIVE

Curs valutar

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile

Executivul a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile, a anunţat premierul Florin Cîţu. Şeful Guvernului a adăugat că nu a fost modificată nicio măsură deja luată în hotărârea anterioară, la începutul lunii iulie.

De la 05.08.2021, 15:30
WhatsApp
Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile Facebook

Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Șeful Executivului a anunțat nu a fost modificată nicio măsură deja luată în hotărârea anterioară.

„Am aprobat prelungirea stării de alertă şi nu se modifică nimic. Totul rămâne aşa cum a fost prezentat până acum”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Pe 8 iulie, Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă, începând cu data de 12 iulie. Atunci, CNSU anunţa că principala modificare faţă de măsurile aflate în vigoare vizează creşterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire şi control a răspândiri COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală, de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu SARS-CoV-2. 

Hotarare CNSU Nr. 53 Din 05.08.2021 Prelungire Alerta (1) by Alexandru Badea on Scribd

Pe acelaşi subiect

Anexa La HCNSU Nr. 53 - Masuri (1) by Alexandru Badea on Scribd

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

stare alerta romania coronavirus pandemie restrictii carantina
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024