Haos la serviciile de Înmatriculări Auto. Teama unei noi taxe de mediu a creat cozi kilometrice, formate încă din toiul nopţii
În Bucureşti şi Ilfov, spre exemplu sute de oameni s-au aşezat la rând cu noaptea în cap şi au întocmit liste de aşteptare.
De Redactia Observator la 11.12.2017, 15:27În Bucureşti şi Ilfov, spre exemplu sute de oameni s-au aşezat la rând cu noaptea în cap şi au întocmit liste de aşteptare. Un motiv ar fi şi vestea că, de la anul, s-ar putea reintroduce o taxă pentru maşinile care poluează. Cert este că aglomeraţia e mare. Şi nemulţumirile asemenea.
Motivele pentru care oamenii sunt aici sunt diferite, doar problemele sunt aceleaşi. Deşi toate ghişeele sunt deschise, numărul funcţionarilor pare insuficient.
Situaţia este trasă "la indigo" şi în Ilfov, dar şi în alte oraşe din ţară.
Oamenii spun că stau ore întregi la coadă, chiar şi câte 3 zile la rând, doar să-şi rezolve problemele, ceea ce nu e deloc normal într-o ţară civilizată.