Hidrologii au emis COD GALBEN de inundaţii pentru mai multe râuri din 9 judeţe aflate în sudul şi sud-vestul ţării!
Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide.
De Redactia Observator la 24.10.2017, 14:24Mai mult, din cauza scurgerilor de pe versanţi, se pot produce viituri rapide pe râurile mici. Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice: Ialomiţa - bazin superior, Prahova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţele: Dâmboviţa şi Prahova.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte Orşova şi pe unele râuri mici din judeţele Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.