Antena LIVE

Hoţii care au aruncat în aer două bancomate, căutaţi în întreaga ţară

Jafuri explozive trase la indigo, dimineaţă, în vestul ţării. Două bancomate, unul din Arad şi altul dintr-o comună din Timiş, au fost, pur şi simplu, aruncate în aer. Tâlharii s-au făcut nevăzuţi cu o pradă de peste 400 de mii de lei şi sunt liberi şi la această oră.

De la 14.02.2020, 20:08

Jafuri explozive trase la indigo, dimineaţă, în vestul ţării. Două bancomate, unul din Arad şi altul dintr-o comună din Timiş, au fost, pur şi simplu, aruncate în aer. Tâlharii s-au făcut nevăzuţi cu o pradă de peste 400 de mii de lei şi sunt liberi şi la această oră. Anchetatorii cred că e vorba de aceiaşi făptaşi care au dat spargerile la bancomatele aflate la 80 de kilometri distanţă unul de celălalt.

O bubuitură puternică în miez de noapte într-o casă din Arad care avea încastat în perete un bancomat. Sute de locuitori din zonă se trezesc înspăimântaţi.

Fără nici cea mai mică teamă că vor fi prinşi, hoţii au acţionat chiar pe o stradă principală din Arad. Au distrus bancomatul prin explozie şi s-au făcut nevăzuţi cu suma de 300 de mii de lei. 

Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt IPJ Arad: Două persoane necunoscute, cu feţele acoperite, au pulverizat vopsea pe camerele de supraveghere. De asemenea, a fost folosit un autoturism de teren de culoare închisă

Hoţii nu s-au mulţumit cu atât. La adăpostul întunericului, ar mai fi dat o lovitură. O oră mai târziu, în comuna Belinţ, din Timiş, un furt similar: alt bancomat aruncat în aer. 

Odată ajunşi în faţa clădirii, hoţii au avut grijă să întoarcă camerele de supraveghere pentru a nu fi văzuţi, iar mai apoi au pus aici substanţa explozivă şi au aruncat efectiv în aer ATM-ul. Au luat din el casetele de valori cu o sumă de aproximativ 10 mii de lei.

Explozia a fost atât de puternică încât în incinta sucursalei bancare totul a fost spulberat: "Ne-am speriat dacă la 100, 100 şi ceva de metri s-a auzit bubuitură. Puternică! Au băgat maşina până aici, la mine în spate, şi am înţeles că purtau cagule".

În mai puţin de doi ani, în toată ţara, s-au dat 15 astfel de spargeri la bancomate. Patru numai în ultima săptămână. Specialiştii spun că în clădirile cu etaje, astfel de explozii pot afecta şi structurile de rezistenţă ale imobillelor. 

Dan Antonescu, criminolog: Riscul îl reprezintă faptul de a fi răniţi oameni nevinovaţi, care pot trece prin zonă la momentul respectiv şi la o asemenea explozie îşi pot pierde chiar viaţa

Metoda este folosită de grupările româneşti şi în străinătate. În Marea Britanie, Franţa şi Belgia, hoţii români folosesc un explozibil preferat de terorişi şi numit "Mama lui Satan". 

Dan Antonescu, criminolog: Oamenii ăştia nu au altă activitate. Încearcă să găsească metode noi care să îi expună cât mai puţin. Astfel de perfecţionări au loc fie în bande mixte, şi aici mă refer la naţionalităţi, fie în penitenciare, fie imitând

Luna trecută, tot în Arad, mai mulţi indivizi, care nu au fost încă identificaţi, au fost suprinşi de camerele de supraveghere ale unui magazin în timp ce încercau să smulgă un bancomat cu o chingă legată de o maşină de teren. 

Ți-a plăcut acest articol?

arad bancomat hoti indivizi jaf timis
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024