"Ia uitaţi ce arde blocul!" Imagini dramatice de la incendiul din Chiajna: oamenii privesc înlăcrimaţi cum flăcările şi fumul gros le înghit apartamentele
Incendiu uriaş în această dimineaţa la mansarda unui bloc din cartierul Militari Residence, aflat la periferia Capitalei, în comuna Chiajna. Echipele de intervenție au reușit cu greu să ajungă la mansarda care a fost cuprinsă de flăcări şi un fum gros. Străzile înguste şi maşinile parcate peste tot au îngreunat intervenţia salvatorilor. 48 de locatari au ieşit din locuinţe, iar două persoane au suferit atacuri de panică. Până la această oră, incendiul nu a fost stins.
De Cristi Popovici la 28.02.2025, 13:35
Cu ochii în lacrimi. Așa au privit câțiva locatari, de pe margine, vâlvătaia de la ultimul etaj al blocului. Imobilul în care a izbucnit focul are șapte etaje și mansardă, iar flăcările au cuprins ultimul nivel în zorii zilei. "La etajul șapte arde mansarda! Am evacuat toate persoanele!", se aude într-unul dintre momentele surprinse la fața locului.
Avem grup al scării, s-au anunțat toți. Am fugit care mai de care
48 de locatari au ieșit singuri, în mare grabă, din locuințe. Alții au fost alertați de pompieri.
"Am auzit zgomote, pompierii au bătut la fiecare ușă și ne-au spus să coborâm", a povestit o femeie în vârstă. "Avem grup al scării, s-au anunțat toți. Am fugit care mai de care, unii erau deja la serviciu. Am dus copiii la școală și m-am întors înapoi", a spus un locatar.
Două persoane au suferit atacuri de panică, dar au refuzat transportul la spital.
"Ne-am trezit dimineața, au bătut vecinii la ușă. Este incendiu în bloc. Noi stăm la etajul șapte și a pornit de la mansardă. S-a extins la următoarele apartamente. Apoi, de la ora șapte, se tot încearcă stingerea incendiului", a declarat un alt locatar.
"Cât de afectat este apartamentul dumneavoastră?" – "Cred că am acvariu în casă, la câtă apă au băgat! Trei, patru ore de apă... E foarte mult lemn sub tablă. Până nu dau tabla jos, nu cred că pot să stingă", a explicat un bărbat.
Accesul pompierilor, îngreunat de străzile înguste şi maşinile parcate peste tot
La mai bine de trei ore de la izbucnirea incendiului, focul nu fusese încă stins. "Ia, uitați ce vâlvătaie s-a aprins, colțul celălalt al blocului! Vai!!!”, a exclamat o femeie, privind de pe margine.
În acest moment sunt peste 10...12 autospeciale cu care pompierii intervin. Accesul este extrem de dificil, întrucât focul se manifestă la etajele superioare ale blocului. În plus, fumul înecăcios limitează vizibilitatea salvatorilor. Pompierii au intervenit greu și pentru că accesul a fost îngreunat de străzile înguste din cartier și de mașinile parcate peste tot. "Și asta e o problemă foarte mare la noi în cartier. Toate străzile sunt foarte aglomerate, mașini parcate alandala... Cred că din cauza asta se întâmplă o grămadă de nenorociri aici! Sunt mutată de 10 ani aici, dar nu prea sunt mulțumită de ce văd. S-a aglomerat foarte, foarte mult", spune o localnică.
Pe lângă mașinile de pompieri și ambulanțele mobilizate în zonă, salvatorii au organizat și echipe de căutare pentru a se asigura că în interior nu au rămas victime.
Până la această oră, nu se știe de la ce a izbucnit focul.