Antena LIVE

Curs valutar

Imagini tulburătoare surprinse în salonul spitalului din Săpoca, imediat după atacul soldat cu cinci morţi

Reporterii Observator au obţinut imagini din Spitalul Săpoca, filmate la câteva minute după masacrul în care au fost ucişi cinci pacienţi. Înregistrarea este făcută chiar în salonul în care ucigaşul a fost internat şi unde a avut loc atacul.

De la 22.08.2019, 20:35
WhatsApp
Vezi și:

Reporterii Observator au obţinut imagini din Spitalul Săpoca, filmate la câteva minute după masacrul în care au fost ucişi cinci pacienţi. Înregistrarea este făcută chiar în salonul în care ucigaşul a fost internat şi unde a avut loc atacul. Imaginile extrem de şocante dezvăluie lipsa totală de precauţii din spital. În încăperea supraaglomerată, în care nimeni nu stătea de veghe, ucigaşul a avut la dispoziţie mai multe obiecte pe care le putea folosi ca arme mortale. Inclusiv alte două stative de perfuzii.

Imaginile filmate imediat după atacul din Spitalul Săpoca surprind violenţa extremă cu care a lovit individul de 38 de ani aflat în sevraj alcoolic. Trei din cele cinci victime sunt încă întinse pe paturile unde şi-au găsit sfârşitul. 

Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist: El credea că sunt nişte păpuşi, nu? Şi s-a trezit când a văzut că curge sânge şi s-a îngrozit

Agresorul era internat în patul de lângă uşă pe care a fost nevoit să-l împartă cu un alt pacient. Ar fi fost şi cauza accesului său de furie. În salonul înghesuit nu sunt camere de supraveghere. Niciun paznic nu era de faţă.

Ucigaşul şi-a ales ca armă un stativ de pefuzii. Un obiect care nu se lasă la îndemâna pacienţilor dintr-un spital de psihiatrie. Mai mult, în cameră erau nu unul, ci trei astfel de stative, o vază şi mai multe căni care puteau fi folosite ca arme. În plus, spre deosebire de agresor, victimele erau sedate. Aşa se explică şi lipsa lor de reacţie în timpul atacului. 

Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist: Ştiţi câtă adrenalină au oamenii aceştia când se enervează? Deci acel stativ pentru perfuzii era ca o suliţă

Au trecut cinci zile de la măcel şi agresorul nu a fost încă audiat de poliţie. A fost în sevraj şi sedat. Abia astăzi a fost dus la expertiza psihiatrică pentru a vedea dacă are discernământ. 

Tragedia de la Săpoca este un semnal de alarmă asupra unui fenomen ignorat în România: alcoolismul.

Ovidiu Alexinschi, psihiatru la Spitalul Socola: Nu există programe, nu există competenţă, nu există programe de training specializat pentru gestionarea problemelor legate de alcool

Alcoolicii sunt deseori internaţi la grămadă cu pacienţi care au alte afecţiuni. Chiar dacă reacţiile la sevraj pot fi extrem de violente.

Un tânăr dependent de alcool spune că "nu înţelegeam de ce mă trezesc urlând. Deci pur şi simplui te trezeşti şi urli. Îmi transpirau mâinile, mă simţeam mereu nervos. Mă irita pur şi simplu orice. Dacă vedeam pe stradă ceva anume, o frunză că stă aiurea, eu eram deja gata, mă luau nervii".

Este mărturia unui tânăr care se luptă cu alcoolismul de mulţi ani. Şi-a dat seama că e un pericol pentru alţii când poliţiştii l-au găsit la volan cu o alcoolemie care pe alţii i-ar băga în comă, 2,3 la mie. 

"Pur şi simplu alcoolul m-a distrus. Nu ştiam că e o boală alcoolismul ăsta", spune tânărul care e internat de două luni într-o clinică privată. La stat, saloanele specializate sunt puţine şi nu mai fac de mult faţă volumului de pacienţi care creşte de la an la an. 

Doar la Socola, în 2016, medicii au tratat peste 1.200 de pacienţi. În 2017, au fost peste 1.500 de cazuri, iar anul trecut s-au prezentat peste 1.700 de persoane.

Ovidiu Alexinschi, psihiatru la Spitalul Socola: Acum suntem în 2019, în luna a opta şi deja am depăşit numărul de pe tot anul trecut. Deci avem deja peste 1.800 de pacienţi

România este pe locul 10 în lume la consumul de alcool şi pe locul doi în Uniunea Europeană ca număr de victime ale agresiunilor fizice care au drept cauză consumul de alcool.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alcoolism atac morti sapoca spital victime
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024