Antena LIVE

Curs valutar

Imagini de la accidentul în care a murit Andrei Perneş de la Mireasa. Mesajul transmis de Simona Gherghe

Andrei Perneş, fost concurent Mireasa, şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident de maşină în această dimineaţă, pe raza localității Bunești, în jurul orei 05.30 dimineaţă. Tânărul îşi găsise sufletul pereche în emisiune, alegând chiar să-şi întemeieze o familie cu Sabrina, însă povestea lor de dragoste s-a încheiat în urma neînţelegerilor. 

De la 19.02.2025, 15:01
WhatsApp
Vezi și:

Deşi îşi anunţase apropiaţii şi fanii de pe Instagram în legătură cu noile sale planuri de viitor şi se arăta extrem de entuziasmat, Andrei Perneș nu a mai avut timp. S-a stins din viaţă brusc şi tragic, într-un teribil accident auto

”Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Bunești. Apelul de urgență a venit în jurul orei 05.30, iar la fața locului s-au deplasat echipajele de la Punctul de Lucru Gherla, cu o autospecială cu modul de descarcerare, respectiv o ambulanță SMURD. De asemenea, la misiune a luat parte și o ambulanță SAJ cu medic.

Forțele noastre au găsit la fața locului un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, iar în interior s-a aflat încarcerat un bărbat de aproximativ 30 de ani. Din păcate, aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat”, au informat reprezentanții ISU Cluj.

Din cercetările preliminare a reieșit faptul că, Perneș, în timp ce conducea mașina dinspre Dej înspre Gherla, pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenția, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile.

Andrei Perneş a participat în sezonul 5 Mireasa

Andrei Perneș s-a născut pe 28 martie 1996, în Zalău, comuna Hereclean. A fost un concurent în sezonul 5 al emisiunii "Mireasa", difuzată în 2022. La momentul participării, avea 25 de ani și era antreprenor, deținând o agenție imobiliară în Cluj-Napoca. De-a lungul competiției, Andrei a format un cuplu cu Sabrina, iar împreună au ajuns până în finală, clasându-se pe locul al treilea.

Relația dintre Andrei și Sabrina a început în cadrul sezonului 5 al emisiunii "Mireasa", difuzat în 2022. La începutul competiției, cei doi au avut o întâlnire pe nevăzute, moment în care Andrei a simțit că Sabrina este persoana potrivită pentru el. Cu toate acestea, relația lor a întâmpinat dificultăți, deoarece Sabrina avea rețineri din cauza experiențelor anterioare.

După încheierea emisiunii, cuplul a trecut prin mai multe despărțiri și împăcări. În noiembrie 2024, Andrei a confirmat o nouă despărțire de Sabrina, menționând că, deși au avut o relație frumoasă, nu au reușit să gestioneze corespunzător situațiile apărute.

Din păcate, în dimineața zilei de 19 februarie 2025, Andrei Perneș a decedat într-un accident rutier în localitatea Bunești, județul Cluj. Autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat, iar echipajele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Sute de mesaje de adio pe paginile de socializare 

După vestea tragică, reţelele de socializare au fost umplute de mesaje de adio şi condoleanţe pentru familia greu încercată în aceste momente. 

"Cu multă părere de rău şi cu sincere condoleanţe familiei dar şi multă putere... Andrei a trecut la cele vesnice in urma unui accident. Vă anunţ pentru a transmite familiei toată puterea necesară pentru a trece peste acest eveniment nefericit", a scris într-un mesaj pe Instagram şi Aron Bob, fost coleg cu Andrei în sezonul 5 al emisiunii Mireasa.

"Unele veşti sunt greu de cuprins în cuvinte...Să pleci atât de tânăr, la 29 de ani, e o nedreptate pe care nimeni nu o poate înţelege pe deplin. Gândurile mele sunt alături de familia ta, căreia îi doresc putere în aceste clipe de durere. Odihneşte-te în pace!", a scris Leo. 

"Dumnezeu să te odihnească în pace, Andrei! Condoleanţe familiei", a scris şi Inimioara Mariana. 

"Îmi pare nespus de rău… un băiat tânăr, sănătos cu toată viață înainte! Se pare că îngerul lui n-a ținut pasul în această dimineață și l-a vrut în Împărăția Cerurilor!"

"Ce-ai făcut măi Perneș măi?Ce te -ai grăbit atât de tare să pleci din lumea asta? M -ai enervat maxim la început, tu cu veselia ta molipsitoare. Apoi mi am dat seama că de fapt așa ești tu: un optimist incurabil! Călătorie plăcută, Perneș..oriunde ai fi. Ai trăit puțîn dar intens. Drum bun, Andrei!"

"Ai grijă doamne de sufletul lui acolo în ceruri și dă putere familiei lui să treacă prin tragedia asta grea"

"Copil bun și frumos ai plecat prea devreme în împărăția cerului lăsând familia îndurerată și toți cei care te-au cunoscut! Odihnă veșnică și luminată înger plecat în locul cu verdeață!", sunt doar câteva dintre mesajele fanilor. 

Simona Gherghe, reacţie după vestea morţii lui Andrei Perneş

Simona Gherghe a transmis un mesaj de condoleanţe în timpul ediţiei Live al emisiunii Mireasa. 

"Ştiţi că viaţa e şi cu bune şi cu rele. Ne bucurăm atunci când oamenii pe care îi îndrăgim au parte de evenimente frumoase în vieţile lor şi ni se zdrobeşte sufletul atunci când aflăm veşti cutremurătoare. Aşa cum s-a întâmplat în această dimineaţă când şi redacţia noastră a fost zguduită de vestea morţii lui Andrei Perneş, concurentul din sezonul al 5-lea Mireasa.

Andrei a murit într-un accident rutier care s-a întâmplat azi-noapte şi suntem cu sufletul alături de familia lui, de mama lui. Viaţa uneori este şi aşa... Dumnezeu să îl odihnească pe Andrei Perneş, a fost foarte iubit în casa Mireasa, s-a căsătorit în emisiune cu Sabrina. Căsătoria lor a fost oarecum o surpriză pentru că ei au anunţat că nu vor să facă acest pas şi totuşi au făcut-o. Din păcate povestea lor de iubire nu a ţinut, dar vedeţi că peste despărţiri oamenii trec, dar vestea morţii unui om este cu adevărat cutremurătoare. Dumnezeu să îl odihnească şi multă putere familiei", a transmis Simona Gherghe.  

Larisa Andreescu

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 8 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...

andrei pernes mireasa deces accident simona gherghe
Întrebarea zilei
Cum faceţi față temperaturilor extreme din aceste zile?

Stau mai mult în casă

Mă îmbrac gros și ies oricum

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cine poate să primească pensie de urmaș în 2025, după actualizarea legii....
Fanatik.ro
Publicat 22.02.2025
Îl mai știi pe Rapha Tudor din Lala Band? Ce s-a ales de el, după ce s-a retras...
Gandul
Publicat 22.02.2025
Se retrage SUA din România? Expert de la Washington: „Guvernul trebuie să...
Adevărul
Publicat 22.02.2025
Ce sport practică fiul lui Pepe, după aproape doi ani de înot. Micuțul este...
A1
Publicat 22.02.2025
Horoscopul zilei de 23 februarie 2025. Racii pierd bani. Află ce se întâmplă...
CaTine
Publicat 22.02.2025
O cunoscută influenceriță din România a născut la 8 luni! Tânăra a adus pe...
spynews.ro
Publicat 21.02.2025
Fostul tenismen ucrainean din Top 20 a dezvăluit ce i-a scris un coleg rus la...
GSP
Publicat 20.02.2025
Orașul subteran din România unde tinerii se pot căsători. Aici se află cea...
Click.ro
Publicat 22.02.2025
Cercetătorii români au făcut o descoperire care poate rescrie istoria Europei....
Useit
Publicat 22.02.2025
Cui i-a trimis Andrei Perneș ultimul mesaj înainte să moară. Ce a scris fostul...
Redacţia.ro
Publicat 21.02.2025
Ce se va întâmpla când Papa Francisc va muri. Cine anunță decesul, după ce...
libertatea.ro
Publicat 21.02.2025
Benny Blanco a declarat că Selena Gomez „și-a schimbat părerea” despre...
ZU
Publicat 22.02.2025
Pârjoale moldovenești. Una dintre cele mai populare rețete tradiționale
Hello taste
Publicat 20.02.2025
Încercarea de a rămâne însărcinată te copleșește: iată cum poți gestiona...
Deparinti
Publicat 22.02.2025
Actorii turci la Festivalul Internațional de film de la Berlin. Ce vedete au...
Happy
Publicat 21.02.2025
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou...
BZI
Publicat 20.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Medic oncolog: E dovedit științific că micul dejun poate preveni cancerul de...
Medicool
Publicat 22.02.2025