Antena LIVE

Curs valutar

Video

Imagini dezolante în trenurile CFR. Inspectorii ANPC au dat amenzi de 30.000 de lei şi au oprit 9 garnituri: ''Covidul pare o favoare''

Nouă garnituri de tren au fost oprite de la funcţionare de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), la Bucureşti, printre nereguli aflându-se scaune murdare, grupuri sanitare neigienizate, praf în instalaţiile de aer condiţionat. De asemenea, au fost date amenzi în valoare de 30.000 de lei.

De la 30.09.2022, 13:14
WhatsApp
Vezi și:

ANPC a transmis, vineri, că a verificat garniturile de tren de la Revizie Vagoane Bucureşti Basarab şi Revizie Vagoane Bucureşti Griviţa. ''Se termină o săptămână, nu fără peripeţii. Am revenit în tren, nu ca să ne plimbăm, ci ca să îl verificăm. Este greu de imaginat că, după ce am desfăşurat o acţiune, în urmă cu câteva luni, lucrurile par încremenite în timp. O găletuşă, o cârpă murdară şi multă indolenţă. S-au aplicat sancţiuni şi sper că acest semnal de alarmă să schimbe lucrurile în bine. A merge cu trenul astăzi este o cursă cu peripeţii. Covidul pare o favoare. CFR pare doar o vacă de muls'', a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu. 

Echipele de control au găsit: podelele din linoleum murdare, nemăturate, mobilierul specific vagoanelor neigienizat şi deteriorat (scaune din pluş murdare/pătate; cu tetiere şi cotiere rupte; coşurile de gunoi din vagoane pline de gunoi (în cazul în care erau golite, nu erau igienizate şi prezentau un strat gros de reziduuri vechi);  grilele instalaţiilor de aer condiţionat neigienizate, cu depuneri de praf.

Inspectorii ANPC au dat amenzi de 30.000 de lei

De asemenea, alte nereguli au fost:  grupuri sanitare dotate cu vase de wc si lavoare vechi, ruginite, crăpate, neigienizate, cu miros pătrunzator; lipsa materialelor dezinfectante, a mijloacelor de ştergere/uscare a mâinilor, lipsa săpunului lichid. 

ANPC a dat amenzi de 30.000 de lei şi a oprit de la funcţionare nouă garnituri de tren, până la remedierea deficienţelor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

anpc trenuri amenda mizerie nereguli control
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025