Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Impact fatal în Vaslui. O femeie de 59 de ani a murit strivită după ce maşina în care se afla s-a izbit de un copac

Un grav accident de circulaţie, soldat cu moarte unei femei în vârstă de 59 de ani a avut loc sâmbătă pe Drumul Naţional 15D, în dreptul localităţii vasluiene Cișmeaua Moldovencei.

De la 06.08.2022, 16:04
WhatsApp
Galerie (6)
Impact fatal în Vaslui. O femeie de 59 de ani a murit strivită după ce maşina în care se afla s-a izbit de un copac ISU Vaslui

În urma unui apel la 112, Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și echipaje specializate.

Impact fatal în Vaslui

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism de teren avariat, răsturnat pe o parte și sprijinit de un copac aflat pe marginea drumului.

În autoturism se afla o persoană încarcerată. Pompierii SMURD au început operațiunile de descarcerare şi au fost începute și efectuate manevrele de resuscitare.  După aproximativ 15 minute, victima a fost scoasă din maşină.  Din nefericire, însă,  medicul de pe ambulanța a fost nevoit să declare decesul femeii în vârstă de 59 ani, aceasta suferind politraumatisme prin strivire. 

Cauza și circumstanțele producerii acestui accident urmează a fi lămurite de instituțiile abilitate în acest sens.

Ovidiu Cojocaru
accident copac masina deces vaslui
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025