Antena LIVE

Curs valutar

Incendiu devastator în Giurgiu. Trei copii au ajuns la spital, cel mai mic are 3 ani

Trei copii de 3, 6 și 16 ani și un adult au ajuns la spital intoxicați cu monoxid de carbon, după un incendiu care a cuprins un apartament din Giurgiu.

De la 10.10.2020, 21:29
WhatsApp
Incendiu devastator în Giurgiu. Trei copii și un adult au ajuns la spital, cel mai mic are 3 ani Hepta Syndicate/ Imagine ilustrativa

Incendiul a izbucnit la etajul al treilea al unui bloc situat pe șoseaua Alexandriei din municipiul Giurgiu. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, cu flacară deschisă în apartamentul situat la etajul al treilea. În interior nu se aflau persoane, ușa fiind deschisă. Deoarece pe scară era foarte mult fum, iar temperatura era ridicată din cauza flăcărilor, au fost evacuate toate apartamentele, scrie Mediafax.

Printre cei evacuați de pompieri sunt trei copii cu vârste cuprinse între trei și șapte ani și nouă adulți. Locatarii de la etajele 1 și 2 s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.

Echipajele de ambulanță au preluat doi copii în vârstă de trei și șase ani, un adolescent de 16 ani și un bărbat în vârstă de 86 de ani, intoxicați cu monoxid de carbon. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportați la UPU Giurgiu.

Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024