Incendiu puternic la o casă din Ialomiţa, pornit de la o lumânare. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 7 ore. O persoană a ajuns la spital
Incendiu puternic la o casă din oraşul Amara, în Ialomiţa. Focul ar fi pornit din cauza unei lumânări. Intervenţia de la faţa locului a pompierilor durând circa şapte ore, informează, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.
De Redactia Observator la 27.01.2023, 11:50- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Conform sursei citate, focul a izbucnit joi după-amiază, iar la locul intervenţiei au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul cărora s-au deplasat şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa.
"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la parterul şi mansarda casei, ulterior s-a extins la nivelul întregii locuinţe. (...) Pentru lichidarea incendiului, dar şi pentru îndepărtarea efectelor negative, salvatorii au acţionat aproximativ şapte ore. Au ars locuinţa în proporţie de 85%, acoperişul casei construit din astereală de lemn şi acoperit cu tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 350 de metri pătraţi, obiecte de mobilier, articole de îmbrăcăminte, electrocasnice, electronice, documente de identitate, acte de proprietate", arată sursa citată, potrivit Agerpres.
Două femei, care au fost evacuate din locuinţă înainte de sosirea forţelor de intervenţie, au fost evaluate şi monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior una dintre ele fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.
Incendiul s-a produs din cauza unei lumânări, transmite ISU.