Antena LIVE

Curs valutar

Incendiu puternic la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti. Unul dintre militarii care asigurau paza clădirii a suferit arsuri

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti. Doi militari care asigurau paza clădirii au intervenit pentru a stinge focul, unul dintre ei suferind arsuri. Cauzele incendiului vor fi cercetate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

De la 28.10.2022, 10:37
WhatsApp
Incendiu puternic la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti Profimedia Images

”Vineri, 28 octombrie, în jurul orei 3.00, la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti a izbucnit un incendiu, într-un spaţiu tehnic de mici dimensiuni aflat la parterul clădirii, unde s-au aprins o perdea şi o serie de cabluri telefonice. Doi militari din cadrul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, care asigurau paza Palatului Cercului Militar Naţional, au intervenit prompt pentru stingerea flăcărilor. Unul dintre ei a suferit arsuri în timpul intervenţiei, fiind transportat de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, unde se află în stare stabilă”, anunţă vineri dimineaţă MApN.

Cauzele incendiului vor fi cercetate de Parchetul Militar

Pentru stingerea incendiului au intervenit, în jurul orei 03.20, şi forţele ISU Bucureşti-Ilfov, chemate prin apel la 112. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 03.35, fără a fi înregistrate pagube materiale majore.

Cauzele incendiului vor fi cercetate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

De asemenea, la nivelul Cercului Militar Naţional a fost numită o comisie administrativă pentru stabilirea circumstanţelor producerii acestui eveniment.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

incendiu militar arsuri palat paza
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025