Incendiu puternic de vegetaţie uscată, în judeţul Olt. Zece hectare au fost distruse
Un incendiu puternic care a afectat vegetaţia uscată a izbucnit în judeţul Olt, în apropierea mai multor gospodării.
De Redactia Observator la 03.10.2020, 09:33- În urma incendiului au ars zece hectare de stuf și vegetație uscată.
- Cauza probabilă ar fi fost un foc lăsat nesupravegheat într-un spaţiu deschis.
La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta cu violenţă, în mai multe focare din oraşul Piatra Olt şi satul Piatra.
Intervenția salvatorilor a durat aproximativ o oră și jumătate şi, din fericire, focul nu s-a extins şi la casele oamenilor.
În urma incendiului au ars zece hectare de stuf și vegetație uscată. Cauza probabilă, spun reperezentanţii ISU, a fost un foc lăsat nesupravegheat într-un spaţiu deschis.