Incident bizar în sediul Poliţiei Alba. Un agent a deschis focul în timp ce îşi verifica arma
Autorităţile din judeţ au demarat o cercetare internă, după ce un poliţist a tras cu arma în podea, în sediul Poliţiei municipiului Alba Iulia, în timpul schimbului de tură. Pistolul agentului s-ar fi descărcat accidental, în timp ce voia să verifice armamentul din dotare, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 27.11.2022, 17:12Incidentul a avut loc săptămâna aceasta, pe data de 24 noiembrie, în timpul unui schimb de tură, în sediul Poliţiei Alba Iulia.
”La data de 24 noiembrie 2022, în zona destinată preluării armamentului şi încărcării acestuia de la Poliţia Municipiului Alba Iulia, cu ocazia verificării armamentului din dotare, un agent de poliţie a executat, în mod accidental, un foc de armă în podea. În urma incidentului, nu au fost înregistrate victime”, a transmis, duminică, Poliţia judeţeană Alba.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a fost dispusă demararea unei proceduri de cercetare, în conformitate cu prevederile interne privind exploatarea armamentului, a precizat sursa citată.