Incident într-o clinică de psihiatrie din Cluj, după ce un pacient a dat foc unor hârtii. Trei persoane au fost evacuate din salon
Un pacient a aprins un foc în noptiera din salonul în care este internat la Clinica de Psihiatrie a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Trei pacienți au fost mutați în alt salon. Focul a fost stins de personalul medical.
De Redactia Observator la 23.12.2022, 07:33Pompierii au fost chemaţi, în noaptea de joi spre vineri, la Clinica de Psihiatrie a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, după ce un pacient a dat foc unor hârtii, într-o noptieră. Trei pacienţi au fost mutaţi din acel salon, iar un cadru medical care acuza dureri la un picior după ce a alunecat a fost transportat la spital pentru îngrijiri, relatează News.ro
”În cursul nopţii trecute, am fost anunţaţi prin 112 că se simte miros de fum pe hol la Clinica de Psihiatrie, a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, de pe strada Victor Babeş din municipiul Cluj-Napoca. Au fost dislocate la faţa locului două autospeciale de stins incendii şi un echipaj SMURD, unde au constatat că a fost vorba despre câteva hârtii aprinse într-o noptieră de unul dintre pacienţi şi care au fost stinse de către personalul medical până la sosirea pompierilor”, a transmis, vineri dimineaţă, ISU Cluj.
Trei pacienţi din acel salon au fost mutaţi în altă încăpere, dar nu s-a impus evacuarea/relocarea altor pacienţi. În urma incidentului, a fost deteriorată noptiera de unde s-a dat foc.
”Un membru al personalului medical, care acuza dureri la un picior, după ce a alunecat, a primit asistenţă de la echipajul SMURD şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Echipajele s-au retras la subunitate fără a fi necesară intervenţia acestora”, a precizat sursa citată.