Inconştienţă la volan. Doi tineri s-au filmat în timp ce goneau cu o dubă cu 160 de kilometri la oră
Doi tineri din Craiova s-au filmat în timp ce goneau cu 160 de kilometri pe oră pe şosea, în curbe. În plus, s-au şi lăudat cu asta pe reţelele de socializare.
De Redactia Observator la 17.01.2022, 17:34Cei doi tineri nu par să realizeze pericolul, ba chiar se amuză copios în timpul cursei nebune. Mai grav este că şoferul a fost la un pas să facă un accident grav. A intrat pe contrasens şi a obligat un alt şofer care circula regulamentar să îl evite.
Nici pasagerul nu pare mai conştient, tânărul îl felicită pe cel de la volan pentru isprava transmisă pe internet.