Întâlnire emoţionantă între un fost soldat şi o căţeluşă salvată din Siria: „Ea mi-a păstrat sănătatea în faţa ororilor războiului”
Sean Laidlaw, fost soldat, expert în eliminarea bombelor, a salvat din Siria o căţeluşă pe care a numit-o Berrie. Cei doi au fost nevoiţi să se despartă în momentul în care soldatul s-a reîntors în Essex, Anglia.
De Redactia Observator la 07.11.2018, 19:28- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Sean Laidlaw, fost soldat, expert în eliminarea bombelor, a salvat din Siria o căţeluşă pe care a numit-o Berrie. Cei doi au fost nevoiţi să se despartă în momentul în care soldatul s-a reîntors în Essex, Anglia. La mai bine de 7 luni, fostul soldat a reuşit să îşi aducă în ţară companionul patruped, iar revederea a fost cu adevărat emoţionantă.
Sean Laidlaw, în vârstă de 30 de ani, se afla în Raqqa, Siria, când a găsit căţeluşa, un pui la vremea respectivă, ascunsă printre ruine.
Perechea a fost separată ulterior, când contractul lui Sean a fost scurtat, dar, întors acasă în Essex, acesta a căutat ajutor la o asociaţie de caritate pentru a o putea reîntâlni pe Berrie.
Sean și companionul său patruped au trecut prin cinci țări, două zone de război, 3000 de kilometri și o călătorie de 12 ore pentru a fi din nou împreună. Bărbatul a catalogat revederea drept "cel mai fericit moment din viaţă".
Revederea a fost plină de emoţie, iar Sean, în culmea fericirii, nu s-a putut abţine să nu observe schimbarea prin care a trecut Berrie în cele 7 luni. De la un pui de câteva kilograme care încăpea cu uşurinţă în ghiozdanul soldatului, căţeluşa a ajuns la o greutate căreia cu greu i-a făcut faţă bărbatul.
Expertul în eliminarea bombelor, Sean Laidlaw a dezvăluit faptul că Berrie, căţeluşa, i-a salvat la rândul ei viaţa soldatului.
„Se poate spune că eu i-am salvat lui Berrie viaţa, dar sincer mă simt ca şi când ea mi-a salvat-o mie”, a spus fostul soldat.
Timpul pe care l-au petrecut împreună, în Siria, l-a ajutat pe soldat să îşi menţină mintea limpede şi să rămână pozitiv, în ciuda ororilor la care asista zilnic.
„Lucrând într-o zonă de război, întorcându-mă în tabără, obişnuiam să stau singur în cameră şi să mă gândesc. Berrie în schimb m-a ajutat, jucându-se cu mine, îmi lua gândul de la toate lucrurile pe care le vedeam şi le făceam acolo. Mi-a dat un pic de normalitate, cu siguranță mi-a păstrat sănătatea.”, a mai adăugat Sean.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și