Observator » Inedit » Cât costă cel mai scump câine din lume. La doar 8 luni, Okami cântăreşte 75 de kg şi este singurul din specia lui

Video Cât costă cel mai scump câine din lume. La doar 8 luni, Okami cântăreşte 75 de kg şi este singurul din specia lui

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 20.03.2025, 20:25 | Modificat la 20.03.2025, 20:26

Un bărbat din India a cumpărat cel mai scump câine din lume. Peste 5,7 milioane de dolari a dat bărbatul pentru patrupedul ce este o încrucişare între un ciobănesc caucazian şi un lup. 

Câinele e singurul reprezentant al speciei sale şi, la doar 8 luni, cântăreşte 75 de kilograme. Noul său stăpân este un colecţionar excentric, care are peste 150 de animale în grijă. 

Cel mai rar câine din lume

Născut în Statele Unite, Okami a fost vândut prin intermediul unui broker indian în februarie și este considerat cel mai rar câine din lume. Musculoși și blănoşi, ciobăneștii caucazieni sunt originari din regiuni reci precum Georgia, Armenia, Azerbaidjan și părți din Rusia.

Articolul continuă după reclamă

Un videoclip cu Okami pășind pe covorul roșu la o premieră a primit aproape 3 milioane de vizualizări online. Iubitorul de câini a încetat să mai crească câini în urmă cu aproximativ zece ani, dar acum face destui bani doar prezentând rasele sale rare persoanelor interesate. El poate câștiga între 2.200 de lire sterline pentru 30 de minute și 9.000 de lire sterline pentru cinci ore, doar prezentându-se la evenimente cu cățeii săi unici.