Întârziere de 137 de minute pentru un tren care circulă pe ruta Timişoara-Bucureşti, după ce locomotiva s-a defectat
Trenul IR 1691 care circulă pe ruta Bucureşti Nord - Timişoara Nord înregistrează, duminică, o întârziere de peste două ore, după ce locomotiva s-a defectat, iar garnitura a staţionat în staţia Drăgăneşti Olt. Conform portalului CFR, trenul va ajunge la destinaţie cu 175 de minute mai târziu faţă de ora programată, notează news.ro.
De Redactia Observator la 01.08.2021, 18:37- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Conform datelor furnizate de oficialii CFR, trenul nr. 1691 a sosit în Drăgăneşti Olt duminică după-amiază, la ora 13.34, iar la ora 13.50 mecanicul a declarat locomotiva defectă, solicitând locomotivă de ajutor.
O locomotivă de ajutor a plecat din Craiova la ora 14.10, a sosit în Drăgăneşti Olt la ora 15.40, iar trenul 1691 a plecat la ora 15.52 cu o întârziere de 137 de minute.
Conform portalului bilete.cfrcalatori.ro se estimează că garnitura feroviară va ajunge la destinaţie, în Timişoara Nord, cu 175 de minute întârziere.
CFR SA a transmis că, având în vedere că duminică au fost prognozate temperaturi maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade în aer, în majoritatea regiunilor, personalul companiei ia măsuri speciale pentru desfăşurarea circulaţiei trenurilor în condiţii optime de trafic. Astfel, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare face revizii suplimentare pe reţeaua feroviară, prin verificarea directă a linilor de cale ferată, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină depăşeşte 50 - 55 de grade, pe intervalele de staţii unde situaţia o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală.