Intervenţie neobişnuită pentru pompierii din Botoşani. Au fost chemaţi la spital pentru a tăia cu flexul verigheta unui pacient
Pompierii din Botoșani au fost solicitați luni dimineața să taie cu o freză verigheta unui bărbat, căruia i s-a umflat degetul, iar medicii de la UPU nu au reușit să îl ajute.
De Redactia Observator la 27.11.2023, 11:21Un bărbat în vârstă de 30 de ani a ajuns la spital, luni dimineața, pentru că i s-a umflat degetul inelar și nu mai putea să-și scoată verigheta.
Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati Botoșani nu au reușit să îl ajute și au chemat pompierii.
Ajunși la fața locului, pompierii au reuşit să taie verigheta cu o freză manuală. După intervenţie, bărbatul a rămas în grija medicilor.