IPS Teodosie, forţat să se pensioneze. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Galați
Arhiepiscopul Tomisului, în vârstă de 67 de ani, este obligat de instanţă să se pensioneze de la catedra Facultăţii de Teologie a Universităţii Ovidius din Constanţa, unde predă de 20 de ani.
De Redactia Observator la 02.02.2022, 15:55Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Galați, care au avut de soluționat recursul pe care Înaltul Prelat l-a formulat împotriva deciziei Tribunalului Constanța.
Regulamentul intern al Universității prevede ca toate cadrele didactice să activeze până la vârsta de 65 de ani, după care să se pensioneze.
Însă asta nu înseamnă că nu poate preda la alte univeristăţi din ţară, unde sunt acceptați profesori de peste 65 de ani.