Istoricul Adrian Niculescu, despre vizita Regelui Charles în România: "E o vizită privată, vine aici oarecum ca acasă"
Vizita Regelui Charles al lll-lea în România este una privată care reprezintă un gest de curtoazie şi vine în ţara noastră oarecum ca acasă, a afirmat istoricul Adrian Niculescu. El a precizat că această vizită ”are o importanţă soft power” deoarece poate întreţine o atmosferă favorabilă României.
De Redactia Observator la 02.06.2023, 11:36Adrian Niculescu a vorbit despre vizita Regelui Charles al lll-lea în România.
“Este un gest de curtoazie faţă de ţara în care se duce, însă cred că este totuşi semnificativ, are şi o întâlnire cu Corpul Diplomatic de altfel, după întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Iohannis. Ce este, cred eu, important este faptul că e prima lui ieşire după încoronare. Cealaltă vizită, care avea o importanţă diferită, mult mai mare, este o vizită făcută în Germania, în luna aprilie a fost acolo. În Germania a fost o vizită de stat, chiar dacă nu era oficial încoronat, era rege din 10 septembrie anul trecut. La noi este o vizită privată. Vine aici oarecum ca acasă. Nu a mai fost aici din perioada pandemiei. Într-un fel este foarte frumos, îmbucurător pentru noi că vine aici. Pe de altă parte, nu trebuie să atribuim o importanţă decât la nivel sufletesc pentru Regele Charles, ceea ce se ştia. Charles este legat de România dinainte de Revoluţie. El a denunţat demolările din Bucureşti”, a declarat istoricul Adrian Niculescu, potrivit News.
El a explicat că această vizită poate întreţine o atmosferă favorabilă României.
“Problema fundamentală este că nu Regele Charles hotărăşte politica Angliei. (…) El ,dacă vine în Bundestag, nu poate să facă un discurs de capul lui. Discursul lui trebuie să fie scris, ca şi cel pe care îl rosteşte în faţa Parlamentului, la deschiderea camerelor Parlamentului, trebuie să fie scris de un prim-ministru sau cel puţin consiliat de ce hotărăşte primul ministru. (…) E o vizită privată şi are importanţă soft power că el poate întreţine o atmosferă favorabilă României”, a adăugat istoricul Adrian Niculescu.