Antena LIVE

Curs valutar

Iulia Timoşenko, primele declaraţii după eliberare: Voi candida la prezidenţiale!

Iulia Timoşenko a fost eliberată. Cu 322 pro, din 450, parlamentarii au votat pentru punerea în libertate a fostului premier ucrainean.

De la 22.02.2014, 21:00
WhatsApp

UPDATE:  "Dictatura s-a prăbuşit" în Ucraina, şi-a exprimat satisfacţia opozanta Iulia Timoşenko, un fost premier ucrainean, în prima declaraţie după ce a fost eliberată postată pe site-ul partidului său, relatează AFP, conform Mediafax.

"Dictatura a căzut nu cu ajutorul politicienilor şi diplomaţilor, ci mulţumită oamenilor care au ieşit în stradă, care au reuşit să-şi protejeze familiile şi ţara", a declarat ea.

Iulia Timoşenko a explicat că va candida la alegerile prezidenţiale organizate în luna mai.

UPDATE: Iulia Timoşenko a fost văzută ieşind din penitenciarul spitalului în care era ţinută, într-un scaun cu rotile. Conform Reuters, Timoşenko s-a urcat într-o maşină de teren neagră şi a plecat fără a face declaraţii.

UPDATE: Informaţiile iniţiale, care anunţau eliberarea din închisoare a lui Timoşenko, au fost clarificate de purtătoarea de cuvânt a acesteia, Nataşa Lisova, care a precizat că decizia parlamentară stipulează că ea trebuie eliberată imediat.

UPDATE: Iulia Timoşenko nu a fost eliberată. Un asistent personal al oficialului încarcerat a explicat că încă nu a fost eliberată Iulia Timoşenko, chiar dacă Parlamentul a votat eliberarea acesteia, relatează Antena 3.

Parlamentul ucrainean a adoptat sâmbătă o rezoluţie pentru eliberarea "imediată" a opozantei încarcerate Iulia Timoşenko, relatează AFP, conform Mediafax.

Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, a beneficiat de modicările Codului Penal, impuse de acordul de pace semnat de Preşedintele Ianukovici şi de liderii opoziţiei de la Kiev.

Timoşenko, condamnată la şapte ani de închisoare în 2011, pentru abuz de putere, a fost eliberată, în urma votului din Parlament.

Aceasta a fost acuzată că a semnat acorduri în domeniul gazelor cu Rusia, considerate dezavantajoase pentru statul ucrainean.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ucraina iulia timosenko cod penal modificari eliberata
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025