Jurnalul secret al medicului Lucan este înfricoşător: Îşi notase: "De abia îi aştept să ajungă pe masa mea, la bisturiul meu"
Reputaţia medicului Mihai Lucan era una foarte bună, iar vestea reţinerii sale de către procurori a venit ca un fulger pentru toată lumea, mai puţin pentru el.
De Redactia Observator la 25.12.2017, 11:33- România va avea o zi a curăţeniei naţionale. Când va avea loc şi ce trebuie să facem în această zi. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- În cât timp ajungi milionar dacă investeşti 25 de lei pe zi
Reputaţia medicului Mihai Lucan era una foarte bună, aşa că vestea reţinerii sale de către procurori a venit ca un fulger atât pentru pacienţii săi, cât şi pentru colegi.
Totuşi, Mihai Lucan, Valerian Lucan si Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu au fost duşi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, în dosarul în care există suspiciuni că ar fi folosit bunurile Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca în favoarea unei firme private.
În ziua audierilor de la DIICOT, asupra lui Lucan, pe lângă bani, a fost găsit şi un jurnal secret în care medicul îşi scria gândurile.
Astfel, potrivit procurorilor DIICOT, în luna iulie 2017, având cunoştinţă că este vizat într-un dosar DIICOT, a notat că avocata lui trebuie să facă cerc protector în jurul său şi să faca un sistem relaţional cu oamenii din sistemul judiciar (procurori, judecatori, politie ,SRI). Lucan trece şi o serie de nume de procurori, judecători, poliţişti şi angajaţi SRI care îi sunt dator vânduţi.
Potrivit procurorilor, medicul Lucan şi-ar fi notat în agendă lucruri înfiorătoare.
"Nu îşi dau seama cât de dureroasă e răzbunarea. Eu nu le-am făcut nimic, dar orice sfidare are un preţ. De abia îi aştept să ajungă pe masa mea, la bisturiul meu. Cine ridică sabia asupra mea, îi va cădea mâna...", notează medicul Lucan în jurnal.
"Trebuie să găsesc un avocat din Bucureşti, unul care să strângă poliţişti, procurori, judecatori, oameni puternici în jurul meu. Să fie scutul meu. Să afle tot. Să ştie tot. Să fie câini loiali cu colţi ascuţiţi", scrie în jurnal medicul Lucan.
"Să nu mă zgârcesc. Trebuie să aflu cine e acest băiat (procurorul de caz). Ştie prea multe despre mine. Să nu uit să întreb ce hram poartă şeful lui (Horodniceanu). Să nu uit să caut în registre, să văd cine a trecut pe la mine, cine îmi e dator. Vrei să prinzi peşte, fă-te cârlig", scrie medicul în jurnalul secret.
Medicul Mihai Lucan şi fiul acestuia au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Mai apoi, medicul Mihai Lucan, fiul său, Valerian Lucan, şi directorul administrativ în cadrul Institutului Clinic de Urologie Cluj-Napoca, Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, au fost eliberaţi, fiind cercetaţi sub control judiciar. Tribunalul Bucureşti a respins, în această dimineaţă, cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a celor trei.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și