Kim Jong Un, fotografiat la Institutul de arme nucleare. Primele imagini cu instalațiile de îmbogățire a uraniului ale Coreei de Nord
Coreea de Nord a publicat vineri pentru prima dată imagini cu instalaţiile sale de îmbogăţire a uraniului, cu prilejul unei vizite a liderului Kim Jong Un, care a cerut întărirea capacităţilor nucleare ale ţării, relatează AFP.
De Redactia Observator la 13.09.2024, 11:49Phenianul, care a efectuat primul său test nuclear în 2006 şi face obiectul a numeroase sancţiuni ale Naţiunilor Unite pentru programele sale de arme interzise, nu a arătat niciodată în mod public aceste instalaţii. Ele produc uraniu îmbogăţit la nivel înalt, necesar pentru fabricarea focoaselor nucleare, folosind centrifuge de mare viteză.
Kim Jong Un a vizitat Institutul de arme nucleare şi o bază de producţie a materialelor nucleare militare, a indicat agenţia oficială de ştiri KCNA, fără a preciza unde se află respectivele facilităţi sau când a avut loc vizita.
Liderul nord-coreean "a subliniat necesitatea creşterii în continuare a numărului de centrifuge pentru a creşte exponenţial armele nucleare de autoapărare", a transmis agenţia, publicând imagini cu Kim Jong Un inspectând şirurile de centrifuge.
Kim "s-a familiarizat cu producţia de focoase nucleare" şi materiale nucleare, potrivit agenţiei nord-coreene. El a cerut "promovarea introducerii unei centrifuge de tip nou (...) pentru a întări bazele producerii de materiale nucleare de uz militar".
- Coreea de Nord va creşte numărul de arme nucleare. Kim Jong Un spune că țara se confruntă cu o "ameninţare...
- Nord-coreenii care umbă cu tunsoarea "cocoșului" vor fi duși în lagăre de muncă sau la închisoare
- Coreea de Nord se redeschide pentru turişti în decembrie, după aproape 5 ani. Un singur oraş poate fi vizitat
- Phenianul caută medicamente în străinătate pentru a-l ajuta Kim Jong Un să slăbească
Kim Jong Un a cerut, de asemenea, "stabilirea unui obiectiv mai înalt pe termen lung pentru producerea materialelor nucleare necesare", a adăugat KCNA, potrivit Agerpres.
Programele de arme nucleare ale Coreei de Nord se află sub sancţiunile ONU, dar ţara ignoră aceste restricţii, în parte datorită sprijinului aliaţilor săi Rusia şi China.
Kim Jong Un, mesaj probabil către Statele Unite
Potrivit experţilor, difuzarea imaginilor cu instalaţii de îmbogăţire a uraniului ar putea avea ca scop influenţarea alegerilor prezidenţiale din SUA din noiembrie.
Aceste imagini sunt "un mesaj către următoarea administraţie" că "denuclearizarea Coreei de Nord va fi imposibilă", a declarat pentru France Presse Hong Min, analist senior la Institutul coreean pentru unificare naţională. "Este, de asemenea, un mesaj prin care se cere altor ţări să recunoască Coreea de Nord ca stat nuclear", a adăugat el.
Cu toate acestea, este puţin probabil ca această dezvăluire să fie urmată rapid de un nou test nuclear, a mai spus analistul.
Potrivit unor informaţii publicate miercuri de 38 North, un program de analiză a Coreei de Nord realizat de grupul de reflecţie Stimson Center, principalul sit de testare nucleară din Coreea de Nord a fost avariat de inundaţiile care au urmat ploilor torenţiale de la sfârşitul lunii iulie.
Respectivul sit "este într-o stare foarte proastă, toate şoselele şi căile ferate au fost distruse de ploi, iar solul este foarte fragilizat", consideră Hong.
Relaţiile dintre Seul şi Phenian sunt la cel mai scăzut nivel istoric, iar Nordul a anunţat recent desfăşurarea a 250 de lansatoare de rachete balistice la graniţa sa de sud. În ultimele luni, Coreea de Nord a lansat valuri de baloane încărcate cu deşeuri, cu o nouă serie săptămâna trecută.
Joi, Seulul a anunţat că Phenianul lansat mai multe "rachete balistice cu rază scurtă de acţiune" spre mare, fiind primul său test major de arme de la începutul lunii iulie. Agenţia KCNA a indicat în schimb vineri că a fost un test al unui "nou tip de lansator de rachete multiple de 600 mm".