"Drum bun, Nicule!" Lacrimi pentru medicul Nicolae Florin Olteanu din Braşov. S-a stins din viaţă la 67 de ani, răpus de o boală incurabilă
A salvat mii de vieţi, dar a pierdut lupta cu o boală necruţătoare. Medicul Nicolae Florin Olteanu s-a stins din viaţă la 67 de ani. Moartea sa fulgerătoare i-a şocat pe toţi cei care l-au cunoscut.
De Monica Palade la 04.11.2021, 16:12Fostul șef al Serviciului Județean de Ambulanță ieşise la pensie în luna mai a anului trecut. La finalul ultimei curse, colegii l-au aşteptat pentru a-l felicita pentru întreaga lui activitate şi efort depus la Ambulanţă cu piesa „De vei pleca”, cântată de Iris.
Şi-a dorit să meargă pe munţi, lucru pe care în timp ce lucra nu a avut parte. Din păcate, nu a reuşit să se bucure prea mult de acest vis. „Tata. Salvatorul a mii de vieți. A plecat. O să vadă munții de sus. Munții pe care i-a iubit așa de mult! Și pe noi, copiii lui, pe care o să ne iubească din cer. Drum lin, Tata! Te vom iubi mereu! Doctor Nicolae Florin Olteanu 6.03.1954 – 2.11.2021”. Este mesajul tulburător postat seara trecută de fiica doctorului Olteanu, pe pagina de Facebook.
Zeci de mesaje de condoleanţe
Şi alte mesaje de condoleanţe au curs pe reţelele de socializare. „Astăzi plângem trecerea în veşnicie a unui om care a iubit viața și a iubit oamenii - Doctorul Olteanu Nicolae! De acum, se va afla numai în inimile noastre, singurul loc pe care nu-l va părăsi niciodată. Odihnească-se în pace!
- Medic, despre complicaţiile după Covid: "Cele mai frecvente au fost legate de afectarea plămânului, dar sunt şi...
- Medicul şpăgar din Brașov, arestat la domiciliu pentru 30 de zile: "Nu s-a ferit de nimic. A luat banii, i-a...
- Cine este medicul din Brașov prins în flagrant când lua 8.000 de lei şpagă. Chirurgul cardiolog a fost reținut
Având o carieră medicală de 35 ani, debutând ca Medic de Familie și ulterior dedicat vocației de salvator, a devenit medic specialist în Medicină de Urgență și a activat 28 de ani în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Brașov , fiind numit director în perioada 01.03.1998 – 01.06.2002 când a renunțat la funcție pentru a-și urma pasiunea profesională – urgența medicală!
În 21.05.2020 a plecat în misiune pentru ultima dată ocazie cu care, cu multe emoții i-am urat să se bucure de pensia binemeritată. Și-a păstrat până în ultima clipă deplina luciditate și o mare demnitate. Din păcate ieri seară dr. Olteanu Florin Nicolae s-a stins…
Prin activitatea și atitudinea domniei Sale a reușit să modeleze și să inspire personalul, colegii de breaslă, societatea civilă și nu în ultimul rând pacienții, fapt pentru care tuturor o să ne lipseasca. Nu s-a lăudat niciodată cu meritele lui. Și-a făcut cu ardoare datoria fata de pacienti, fără sa ceara aprecieri publice sau distincții. A lăsat ceva semnificativ în urma lui - multe vieți salvate! Vă mulțumim dr. Olteanu!”, scrie Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov.
“Primăria Brașov deplânge trecerea în neființă a unuia dintre cei mai iubiți medici brașoveni, care s-a stins din viață ieri seară, în urma unei boli necruțătoare. Dr Nicolae Florin Olteanu, fost coordonator al Serviciul de Ambulanță al Județului Brașov până la pensionarea sa în mai anul trecut, a salvat mii de vieți în cei 28 de ani petrecuți la „Salvare“, dintre cei 35 de ani cât a practicat medicina.
A devenit o legendă ca salvator, un model, un mentor și, mai presus de toate, a fost un om generos, ce s-a dăruit tuturor, cu o foarte mare modestie, făcând din Serviciul de Ambulanță o mare familie, în care era iubit și apreciat.
În numele municipalității, primarul Allen Coliban transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și foștilor colegi din Serviciul de Ambulanță al Județului Brașov, pentru cel care a fost un reper moral al comunității, dar mai presus de toate, un om adevărat. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris şi Primăria Braşov.
„Profesionist desăvârșit,formator de profesioniști și reformator în sistemul de urgenta prespitaliceasca din Brașov, dedicat trup și suflet profesiei medicale,a dat totul și nu a cerut nimic în schimb în lupta pentru salvarea a nenumărate vieți omenesti incadrandu-se perfect în profilul doctorului bun.
Acesta a fost și asa va rămâne în amintirea colegilor de breasla Dr.Nicolae Florin Olteanu cel care mult prea devreme a plecat dintre noi. Odihnește-te în pace. Condoleanțe familiei”, este mesajul postat de Consiliul Județean al Colegiului Medicilor Brașov.
Drum bun, Nicule!
"Drum bun Nicule! Deși este evident că a plecat dintre noi tot nu-mi vine sa cred s-a întâmplat asa ceva.Il vad încă lângă ambulanță la intrarea la UPU , cu țigara în mână ,după ce a predat în siguranță pacientul.
"Ce mai faci Nicalai?...Ce mai faci Gabi ?...Bine...Bine...Copiii? Bine și ei.." Ne știam de o viață, studenție la Cluj,lucru în sistemul medical din Brașov,el la ambulanță, eu peregrinind prin diverse locuri pana am ajuns sa lucrez în spital.
A muncit la ambulanța Brașov cu dăruire și,de pe poziția care a avut-o vremelnic de director,a reformat serviciul de urgenta prespitaliceasca din Brașov aducandu-l la standarde comparabile cu cele internaționale. Și nu numai atât. A crescut lângă el o generație de medici urgentisti de o calitate deosebită care îi datorează recunoștință și care,după știința mea,i-au purtat si îi vor purta un respect profund.
Cu ceva vreme în urma am aflat că s-a pensionat și făceam glume că "ăștia" pun ceva în pensie să fie cât mai scurtă. Din păcate a fost scurtă. Am pierdut un coleg,un prieten,un OM. Drum bun Nicule!", scrie Gabi, coleg și prieten.
"DOCTORUL NICOLAE FLORIN OLTEANU s-a întors în CERURI. De acolo ne-a fost trimis , acolo s-a întors cel care a fost un OM și un DOCTOR fără asemănare. DUMNEZEU să îl odihnească în pace", scrie o cunoştinţă.