Antena LIVE

Curs valutar

Legea privind eliminarea a 102 taxe, la vot final în procedură de urgenţă

Cererea de reexaminare a proiectului de lege privind eliminarea a 102 taxe va fi dezbătută şi votată miercuri, în procedură de urgenţă, la Camera Deputaţilor.

De la 28.12.2016, 11:19
WhatsApp

Cererea de reexaminare a proiectului de lege privind eliminarea a 102 taxe va fi dezbătută şi votată miercuri, în procedură de urgenţă, la Camera Deputaţilor.

'Biroul permanent a modificat ordinea de zi şi programul de lucru, respectiv astăzi (miercuri - n.r.) vom începe dezbateri de la ora 10,00 în plen, până la 12,30, în principal pe respingeri şi a mai fost aprobat pe ordinea de zi şi PLX 473/2016, celebra iniţiativă cu 102 taxe care ne-a venit de la Senat. Comisia de buget va lucra în acest moment, odată cu plenul, astfel încât până la ora 13,00 raportul să fie gata şi să fie introdus la votul final, împreună cu respingerile pe care le lucrăm astăzi', a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, după şedinţa conducerii forului legislativ.

El a explicat că acest proiect trebuie dezbătut de urgenţă pentru că, fiind vorba de eliminarea unor taxe, e normal să fie discutat înaintea aprobării bugetului de stat.

A fost modificat şi programul pentru ziua de joi, când deputaţii vor lucra doar în comisii, scrie Agerpres.

Senatul a respins marţi cererea de reexaminare înaintată de preşedintele Klaus Iohannis Parlamentului cu privire la propunerea de lege prin care sunt eliminate 102 taxe, adoptând iniţiativa legislativă în forma transmisă spre promulgare.

S-au înregistrat 82 de voturi 'pentru' admiterea raportului Comisiei pentru buget, care propunea admiterea legii în forma transmisă la promulgare şi respingerea cererii de reexaminare, 32 de voturi 'împotrivă' şi nicio abţinere.

Grupurile parlamentare PNL şi PMP au votat pentru cererea de reexaminare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

lege taxe vot final procedura urgenta parlament
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025