Membrii unei grupări infracționale au făcut milioane de dolari din fraude cu licitații false pentru mașini care nu existau
20 de membri ai unei grupări infracționali sunt vizați de un dosar de fraudă și spălare de bani, fiind acuzați că au păcălit cetățeni americani cu licitații false pentru mașini care nu existau.
De Redactia Observator la 13.06.2020, 08:12- Gruparea ar fi început să acționeze încă din 2013.
- 15 dintre membrii grupării și-au recunoscut vina.
Anchetatorii americani susțin că gruparea, care a început să comită astfel de infracțiuni încă din decembrie 2013, era condusă de Bogdan Ștefan Popescu, 30 de ani, patronul unei spălătorii auto din București.
Conform The Daily Swig, membrii grupării postau anunțuri pe diferite site-uri de specialitate, inclusiv eBay și Craigslist.
Se scoteau la licitație mașini care nu aparțineau de drept membrilor grupării, iar anunțurile erau adeseori însoțite de mesaje conform cărora, de exemplu, autoturismul care urma să fie vândut aparține unui cadru militar care are nevoie de bani înainte de pensionare.
Licitațiile erau ținute în mediul online sau prin telefon, iar organizatorii din România erau ajutați frecvent de complici din Statele Unite pentru a face victimele să ofere sume cât mai mari de bani.
Ulterior, cu ajutorul unor carduri de debit și a criptomonedelor Bitcoin, membrii grupării încercau să facă în așa fel încât să se piardă urma banilor obținuți de la victime.
Se estimează că membrii grupării au obținut milioane de dolari din organizarea de licitații false pentru mașini care nu existau.
15 dintre membrii grupării și-au recunoscut vina, printre aceștia regăsindu-se cel despre care se spune că era liderul, Bogdan Ștefan Popescu, dar și Liviu Sorin Nedelcu, 34 de ani, Beniamin Filip Ologeanu, 30 de ani, și Vlad Nistor, 33 de ani, fondatorul și CEO-ul Coinflux, care i-ar fi ajutat pe membrii grupării să se piardă urma banilor obținuți din fraudă.
Cei 15 își așteaptă pedepsele.
Pentru alți doi membri ai grupării va începe un proces pe 14 septembrie, în Kentucky, în timp ce trei membri ai grupării sunt în continuare căutați de autorități.