Mai mulţi elevi din Severin au organizat un târg caritabil pentru persoanele nevoiaşe. Vizitatorii au putut adopta şi animale
De Crăciun trebuie să fim mai buni, iar elevii din Mehedinţi ştiu cel mai bine asta. Aşa se face că au pus mână de la mână, au organizat un târg caritabil, iar strâşi îi vor dona persoanelor aflate la nevoie. Iar ca atmosfera să fie magică, evenimentul a fost organizat chiar în zona bradului de Crăciun din Drobeta Turnu Severin.
De Redactia Observator la 16.12.2024, 11:11Decoraţiuni de sărbătoare lucrate manual, dulciuri şi ciocolată caldă. Au fost ingredientele magice pregătite de elevii din Mehedinţi. Totul, pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie simţită şi de cei nevoiaşi.
"Suntem la a doua ediţie, dar de data aceasta suntem mult mai mulţi. La noi au venit persoane care se confruntă cu probleme financiare, medicale şi încercăm să ajutăm pe cât mai mulţi dintre ei", ne spune Raluca Tuligă, de la asociața "Aripi de Speranță".
Proiectul lor a fost un real succes, iar donatorii şi vizitatorii au roit în jurul standurilor. Şi cum nu doar oamenii au nevoie de ajutor în această perioadă, la târgul caritabil au poposit şi animăluţe ce au putut fi adoptate de vizitatori.
Cei mici au avut parte şi de alte surprize: Robotul Alpha, care a făcut câteva demonstraţii pentru public.