Manevra greşită care l-a costat viaţa pe un clujean. Bărbatul a murit pe loc, strivit de un miniexcavator
Un bărbat a murit în urma unui accident la locul de muncă, strivit de un miniexcavator. Victima, în vârstă de 53 de ani, lucra într-o hală din Cluj-Napoca. O manevră greşită i-ar fi adus sfârşitul.
De Redactia Observator la 20.09.2023, 16:01Un bărbat de 53 de ani a murit, miercuri, în urma unui accident la locul de muncă, într-o hală din Cluj-Napoca. Bărbatul a fost strivit de un miniexcavator.
Strivit de un miniexcavator
Potrivit poliției, bărbatul era într-o hală de pe strada Scorțarilor din Cluj-Napoca și manipula un miniexcavator. La un moment dat, a făcut o manevră care i-a provocat moartea, relatează Mediafax.
„La fața locului a fost dirijată o echipă operativă de polițiști, alături de echipaje din cadrul I.S.U. Cluj, constatând că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat de 53 de ani, din nefericire decedat. Din primele verificări efectuate, polițiștii au constat că bărbatul, în timpul manipulării unui miniexcavator ar fi efectuat o manevră care i-ar fi provocat leziuni incompatibile cu viața”, informează IPJ Cluj.