Antena LIVE

Curs valutar

Video

Maramureșul tradițional dispare printre vile de beton. Arhitectura unică a locului este amenințată de kitsch

Zona Maramureşului, cunoscută ca tărâm al tradiţiei şi al ospitalităţii, este ameninţată de kitsch. Arhitectura unică a locului dispare de la un an la altul, iar autorităţile nu par să reuşească să oprească fenomenul. Din neştiinţă şi dorinţa de a-şi moderniza locuinţele, tot mai mulţi localnici ajung să distrugă vechile case bătrâneşti pentru a face loc vilelor.

De la 06.10.2021, 13:57
WhatsApp
Vezi și:

Specialiștii din cadrul Ordinului Arhitecților din Maramureș susțin că este târziu pentru salvarea satului maramureșean, însă acesta poate fi renăscut.

Aceștia au elaborat un ghid pentru toate cele patru zone etnografice ale județului, care să stea la baza elaborării planului urbanistic general. Din păcate, multe primării din județ au deja elaborat acest plan, astfel că nu pot să-și culeagă informațiile despre arhitectura care ar trebui să existe în zonă.

Culmea este că și localnicii s-au obișnuit deja cu vilele impresionante. Singurii care au înțeles că aceste căsuțe tradiționale sunt inclusiv o sursă de venit sunt administratorii de pensiuni.

Simona Vasiac

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran. ...

maramures arhitectura traditie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024