Marea lună a vacanţelor a adus un record de turişti pe litoral. La Eforie, oamenii au transformat plaja în ring de dans şi s-au prins în hore
A început marea lună a vacanţelor şi e record de turişti pe litoral. În staţiunile din sud nu se mai găseşte niciun loc de cazare pentru acest weekend. Nici măcar norii sau furtunile de nisip nu strică cheful turiştilor de distracţie. La Eforie, oameni din toată ţara au transformat plaja în ring de dans şi s-au prins în hore mari cu zeci de oameni.
De Redactia Observator la 03.08.2024, 19:24E vârf de sezon iar plajele de la noi sunt arhipline. Din marea de oameni nu se mai vede unde se termină nisipul şi unde începe apa. În Eforie Nord mii de oameni au cucerit nisipul. Prosoapele se întind până la intrarea în mare. Din cauza vântului şi curenţilor a fost arborat steagul galben şi doar cei experimentaţi au avut voie în apă. Ca de obicei însă oamenii au ignorat avertismentele şi s au bucurat de apa caldă.
Turiştii nu s-au lăsat alungaţi de pe plajă nici nori, nici de furtunile de nisip
"Am planificat de vreo două luni vacanţa, am aşteptat o un an de zile. Am găsit cazare la un preţ bun, mai mic decât normalul. Am plătit 170 de lei pe noapte în regim studio", spune un turist. Ca să prindă loc lângă apă, unii au venit pe plajă la primele ore ale dimineţii. Turiştii nu s-au lăsat alungaţi de pe plajă nici nori, nici de furtunile de nisip. Veniţi din toată ţara, oameni care nu se cunoşteau între ei au încins hore pe plajă.
În hotelurile din staţiune nu mai e nicio cameră liberă. "Ne bucurăm de un grad de ocupare de 100%. Le oferim turiştilor noştri pachet de cazare all inclusive, bineînţeles cu plaja disponibilă, piscine exterioară, baruri de all inclusive unde se pot servi cu băuturi. Dispunem şi de spa, deci daca vremea ne joacă feste, se pot bucura de piscina", a declarat Alexandra Bedregeanu, şef recepţie hotel de patru stele. În Costineşti se stă umăr la umăr şi pe plajă şi în apă. Aici, la prânz, marea provocare e să găseşti un loc la terasă. Ca de fiecare dată în weekend-urile aglomerate pe drumul dintre staţiuni s-a circulat bară la bară, iar cozile s-au întins pe kilometri.