Maria, gravida care a supravieţuit accidentului cu 7 morți din Iași, nu realizase amploarea tragediei. Rudele spun că sunt martorii unui miracol
A plecat să-şi aducă pe lume primul copil şi s-a trezit în mijlocul unei tragedii. A devenit, însă, un simbol al faptului că miracolele există. Este vorba despre Maria, femeia însărcinată care se afla în ambulanţa lovită în carnagiul de la Iaşi şi care a scăpat nevătămată.
De Clara Mihociu la 02.02.2022, 14:43Atât femeia, cât şi copilul se simt bine. Sunt amândoi internaţi la Maternitatea ''Elena Doamna'' din oraş. Copilul are două kilograme 700 şi este perfect sănătos. A fost testat şi el pentru COVID, dar rezultatul a fost negativ. Tocmai din acest motiv, momentan cei doi se pot vedea doar în poze. Dacă totul este bine, medicii speră să îi lase acasă în câteva zile.
Tatăl şi rudele spuneau că sunt martorii unui miracol. Femeia povestea că pentru un moment nici măcar nu şi-a dat seama cât de gravă este situaţia. Şoferul de pe ambulanţă a spus în cele din urmă că au avut un accident, dar femeii nu i s-au spus toate detaliile, tocmai pentru a nu fi foarte speriată.
Ambulanţa este una foarte folosită - a parcurs un milion de kilometri. Nu este o situaţie singulară. Sunt multe astfel de autospeciale în aceeaşi situaţie pentru că există un deficit. Şi şoferul care a fost supus unei intervenţii chirurgicale se simte bine.