Masacrul delfinilor din Marea Neagră. Războiul din Ucraina a redus considerabil populaţia de delfini: cea mai mare rată de deces din ultimii 20 de ani
Situație îngrijorătoare in Marea Neagra. Peste 200 de delfini au eșuat anul trecut, dar specialiștii spun că numărul lor real este de 10 ori mai mare. Războiul din Ucraina și plasele pescarilor puse pentru calcan au făcut ca numărul cetaceelor care au murit să fie cel mai mare din ultimii 20 de ani.
De Redactia Observator la 17.01.2023, 20:30Dacă în 1950 populaţia de delfini din Marea Neagră era estimată la două milioane de exemplare, acum numărul acestora s-a redus până la maximum 300.000. Arși sau răniți grav, delfinii ajung pe mal purtaţi de curenţi. "Marea majoritate a delfinilor care au eşuat pe litoralul românesc au fost în stare avansată de putrefacţie ceea ce nu ne-a permis să identificăm, dar printre cauzele pe care le-am putut determina se numără o data: boli, capturarea accidentală în plasele de pescuit şi mai departe, vizavi de război încă nu avem nimic clar", a declarat Marian Paiu - director Mare Nostrum.
În Marea Neagră, la ultimul recensământ, au fost identificaţi între 240 şi 270.000 de delfini
Din păcate, puţine sunt cazurile în care delfinii mai pot fi salvaţi. "Am avut şase sesizări în care eu împreună cu cei de la faţa locului am reuşit să salvăm animalele", a declarat Costin Timofte - voluntar de mediu. Oamenii de ştiinţă trag un semnal de alarmă. "Trebuie să găsim o soluţie pentru ca în nordul Mării Negre să nu mai fie surse de zgomot, pentru că delfinii trăiesc o lume a sunetelor şi zgomotele de război sunt niţte zgomote cu care ei încă nu s-au obişnuit", a declarat Adrian Bîlbă - biolog.
Statisticile arată că peste 200 de delfini au murit anul trecut, însă realitatea este mult mai gravă. "Cu siguranţă sunt mai mulţi pentru că delfinul este o specie de animal care se scufundă. Noi ca să ne scufundăm punem plub, ei au un corp foarte greu, ca să se poată scufunda, hrăni, trăi şi atunci, în consecinţă, atunci când mor cad lafund, bolovan", a declarat Adrian Bîlbă - biolog. În Marea Neagră, la ultimul recensământ, au fost identificaţi între 240 şi 270.000 de delfini.