Mașină Google Street View, izbită în plin de tren şi făcută zob, la Butoiești. Vehiculul a fost aruncat la 30 de metri de calea ferată, pe câmp
O maşină Google a fost lovită de un tren, într-o comună din Mehedinţi. Este vorba de un autoturism care fotografiază drumurile şi potrivit martorilor, şoferul în vârstă de 51 de ani nu ar fi oprit la trecerea de cale ferată.
De Redactia Observator la 10.05.2023, 14:11În urma impactului petrecut la Butoieşti, maşina a fost aruncată la aproximativ 30 de metri de linie, pe câmp. După impact, şoferul maşinii Google a coborât singur din vehicul. Deşi a suferit mai multe traumatisme, starea lui este stabilă.
Mecanicul trenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar șoferul va fi testat după acordarea îngrijirilor medicale. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.