Microbuz de marfă cu 18 români înghesuiţi, accident în Germania
Un microbuz de marfă, improvizat pentru a transporta persoane, în care se aflau 18 români, a fost implicat, noaptea trecută, într-un accident rutier în localitatea Haag din Germania, în apropiere de Munchen.
De Alin Tarnovschi la 06.06.2019, 14:14Un microbuz de marfă, improvizat pentru a transporta persoane, în care se aflau 18 români, a fost implicat, noaptea trecută, într-un accident rutier în localitatea Haag din Germania, în apropiere de Munchen.
Cei 18 români, toţi membri ai unei familii, se aflau în microbuzul înmatriculat în Bulgaria şi erau transportaţi în condiţii inumane.
În partea din spate a microbuzului, proprietarul sau şoferul a instalat un rând de scaune, însă mare parte dintre pasageri stăteau culcaţi pe podeaua microbuzului de marfă.
Noaptea trecută, pe şoseaua B12 din localitatea Haag (Germania), microbuzul cu 18 români a intrat în plin într-un autoturism.
O femeie în vârstă de 75 de ani, care conducea autoturismul, a încercat să întoarcă, însă şoferul microbuzului a observat prea târziu intenţia femeii, astfel că impactul a fost inevitabil, notează merkur.de.
În urma accidentului, doar şoferiţa de 75 de ani şi un pasager din maşina sa au fost răniţi. De cealaltă parte, românii aflaţi în microbuz au scăpat nevătămaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și