Tragedia de la Alba Iulia. De ce nu a fost întrerupt curentul electric pe linia unde s-a electrocutat militarul (Video)
Tragedie la Alba Iulia. Vineri dimineaţă, un militar a murit electrocutat după ce s-a urcat pe unul dintre tancurile care vor participa la parada de 1 Decembrie. Colegii au chemat imediat ambulanţa, însă Alexandru Orosz nu a mai putut fi salvat.
De Redactia Observator la 24.11.2018, 09:51Tragedie la Alba Iulia. Vineri dimineaţă, un militar a murit electrocutat după ce s-a urcat pe unul dintre tancurile care vor participa la parada de 1 Decembrie. Colegii au chemat imediat ambulanţa, însă Alexandru Orosz nu a mai putut fi salvat.
Moartea militarului de 33 de ani a declanşat trei anchete. O comisie a Diviziei 4 Infanterie „Gemina" încearcă să afle ce s-a întâmplat.
De asemenea, a fost anunţat şi Parchetul Militar. Procurorii vor să vadă dacă plutonierul Alexandru Orosz a fost instruit înainte de operaţiunea de descărcare a vehiculului blindat.
Iar Compania Naţională de Căi Ferate verifică dacă era necesară oprirea alimentării cu energie electrică a liniei de înaltă tensiune. Chiar şi Klaus Iohannis a cerut lămuriri în acest caz.
- Imagini dramatice cu militarul electrocutat pe tanc, la Alba Iulia. Colegii disperaţi încearcă să stingă...
- El este militarul mort la Alba Iulia. Alexandru avea 33 ani şi era tatăl unei fetiţe de 5 ani
- Animație. Cum s-a produs tragedia de la Alba Iulia: trupul lui Alexandru a fost străbătut de 27.000 de volţi
Militarii ar fi solicitat oprirea curentului electric
Nenorocirea s-a derulat cu repeziciune. Patru sistemne (tancuri) de apărare antiaeriană GHEPARD au ajuns vineri dimineaţă în Gara din Alba Iulia, împreună cu personalul militar afarent. Pentru ca tancurile să poată fi descărcate de pe platforme era evident că trebuia ca militarii să urce în ele.
Distanţa până la linia de înaltă tensiune era foarte mică, de circa 1 metru şi jumătate, motiv pentru care era obligatorie întreruperea furnizării energiei electrice pe linia respectivă.
Surse neoficiale citat de adevarul.ro susţin că, imediat ce au ajuns la Alba Iulia, militarii ar fi solicitat reprezentanţilor Gării din Alba Iulia să oprească alimentarea cu energie electrică pe această linie, pentru a putea descărca tancurile.
Ar fi fost cerută întreruperea energiei la dispeceratul naţional care gestionează aceste situaţii, care a transmis că cererea a fost aprobată şi pusă în aplicare.
Filmul tragediei de la Alba Iulia
Alexandru Orosz s-a urcat pe tanc, unde a manevrat o antenă şi a atins firul de înaltă tensiune.
A fost electrocutat mortal, corpul acestuia luând, practic, foc. Tensiunea energiei electrice în reţeaua CFR este de 27.000 de volţi.
Au fost imagini şocante surprinse în gara din Alba Iulia. Pe unul dintre blindate, Alexandru Orosz e prăbuşit fără cunoştinţă.
Într-o încercare disperată de a-i salva viaţa, colegii militari îl acoperă cu o pătură şi îl coboară pe braţe. La sosirea medicilor, subofiţerul de 33 de ani era deja mort.
Alexandru Orosz era tatăl unei fetiţe de 5 ani
Plutonierul Alexandru Orosz avea 33 ani, din care 11 ani ca militar în Armata României. Era tatăl unei fetiţe de 5 ani. Militar veteran, Alexandru a executat o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan în 2012 alături de militarii Batalionului 300 Infanterie din Galaţi.
Acesta era mecanic conductor pe Sistemul antiaerian GEPARD la Batalionului 3 Apărare Antiaeriană din Turda şi executa vineri o misiune în cadrul detaşamentului destinat debarcării tehnicii militare în gara Alba Iulia pentru a participa la Ceremonia militară de 1 Decembrie.
Alexandru a fost electrocutat de la reţeaua de înaltă tensiune a căii ferate în timp ce efectua manevre pe tehnica aflată pe platforma feroviară.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și