Mircea Geoană crede că România a suferit "un cataclism demografic": "Trăim un moment paradoxal"
România este mai inegal dezvoltată decât înainte de integrarea europeană, în prezent existând "un cataclism demografic", a declarat, joi, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, referindu-se la cele aproximativ cinci milioane de români care au părăsit ţara, transmite Agerpres.
De Redactia Observator la 06.04.2023, 18:16El a participat la conferinţa "Etica în momente de criză şi schimbare profundă", organizată de Universitatea din Bucureşti.
"Trăim un moment paradoxal în istoria contemporană a României. Suntem, fără îndoială, în cel mai bun moment al istoriei acestei naţiuni. Niciodată, de când suntem pe aceste meleaguri, cu diverse forme de organizare statală, cu diverse momente de inflexiune şi de pericole, România nu a fost într-o situaţie mai bună - membră NATO, membră în Uniunea Europeană, în sfârşit, recuplată, cel puţin instituţional, la Occidentul democratic şi dezvoltat de care am fost separaţi de istorie, de geografie, de vremuri", a subliniat Geoană.
Mircea Geoană: "Avem un paradox incredibil de complex"
Potrivit acestuia, "parcursul românesc ne face ca, în momentul care este cel mai bun din istorie, în care totuşi economia creşte, să fim poate mai vulnerabili decât oricând".
- Mircea Geoană, încă un an secretar general adjunct al NATO: Apărăm în continuare cei peste 1 miliard de cetăţeni
- Reacţia lui Mircea Geoană când a fost întrebat dacă Iohannis ar putea fi viitorul secretar general NATO
- Mircea Geoană, despre războiul din Ucraina: Va creşte în intensitate în următoarele luni. Trebuie să fim...
"Când dintr-o ţară îţi pleacă cinci milioane de tineri, că într-o ţară avem un cataclism demografic fără precedent şi atunci când încrederea în instituţii, uneori chiar şi în democraţie şi ideea naţională par să fie mai şubrede decât oricând avem un paradox incredibil de complex", a completat Geoană.
El a adăugat că "întreaga umanitate este într-un moment de uriaşă transformare, de provocări fără precedent".
"Astăzi, România este mai inegal dezvoltată decât înainte de integrarea europeană. Diferenţa între Bucureşti, Cluj, regiunile dezvoltate şi restul ţării este mai mare decât înainte de integrarea europeană. Este absolut aberant. De ce? Pentru că am aplicat şi noi o teorie demodată, în opinia mea, de 'winner takes it all' (...) cel mai puternic îşi impune regula şi celălalt... e problema lui. Nu este ok. Şi nu este o chestie nici socială şi nici liberală, n-are de-a face cu ideologiile clasice, are de-a face cu bunul simţ cetăţenesc. (...) Este grija faţă de celălalt", a spus secretarul general adjunct al NATO.