Mister în jurul morţii lui Dionisie, un tânăr seminarist de 18 ani, găsit în râul Moldova la aproape 7 săptămâni de când fusese dat dispărut
La aproape 7 săptămâni de când a fost dat dispărut fără urmă, trupul lui Dionisie, un tânăr de 18 ani din Iaşi, a fost găsit în apele râului Moldova.
De Monica Palade la 23.01.2023, 13:52Băiatul, elev în ultimul an la Liceul „Melchisedec Ștefănescu” din Roman, la clasa de religie pastorală, a fost văzut ultima dată în viaţă pe 8 decembrie când a plecat de acasă să îşi conducă iubita la liceu.
Găsit fără viaţă la 7 săptămâni de la dispariţie
Din acel moment despre băiat nu se mai ştie nimic, iar telefonul lui era oprit. După căutări şi fărâme de speranţă de care se legau cei dragi, ultimele s-au năruit sâmbătă, când trupul său a fost scos din ape, în localitatea Cotu Vameş, din judeţul Neamţ. Achetatorii urmează să stabilească dacă a fost o sinucidere sau dacă tânărul a fost victima unei infracţiuni.
”La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 13.15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați cu privire la faptul că, în albia râului Moldova, din localitatea Cotu Vameș, a fost identificat corpul unei persoane, de sex masculin. Polițiștii au stabilit identitatea persoanei, un tânăr în vârstă de 18 ani, din județul Iași, a cărui dispariție a fost mediatizată la data de 9 decembrie 2022. Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului”, spun poliţiştii.