Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"

Lumea artistică este în doliu. Unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi cântăreţi, Gabriel Cotabiţă, s-a stins astăzi, la 69 de ani, la spitalul Universitar din Capitală. Era internat de mai bine de două săptămâni, după ce suferise un accident vascular-cerebral. Artistul, care a stat în comă trei săptămâni şi în 2015 în urma unui infarct, nu a mai avut puterea să se agaţe de viaţă. 

de Mădălina Iacob

la 23.11.2024 , 21:15

Apropiaţii ştiau că Gabi Cotabiţă are mari probleme de sănătate dar sperau ca acesta să fenteze iar destinul şi să îl vadă din nou pe picioare.

Artistul era internat la Spitalul Universitar, de aproape două săptămâni, dar starea de sănătate s-a agravat, iar corpul acestuia a cedat ieri. De altfel, problemele sale medicale au început acum zece ani, când a suferit un stop cardio respirator în timp ce se afla la o sală de fitness.

Surse Observator spun că artistul se internase iniţial pe secţia de neurologie, însă, în ultimele zile medicii l-au transferat la Terapie Intensivă. Gabriel Cotabiţă împlinise 69 de ani, la începutul lunii. Ultima perioadă a fost complicată pentru cântăreţ. Mărturisea, într-un interviu recent, că doar supravieţuieşte.

Vezi și

Artistul era internat la Spitalul Universitar de aproape două săptămâni

Pe acelaşi subiect

"A avut un accident vascular masiv pe partea stângă și era intubat și n-a mai rezistat. L-am sunat de ziua lui nu mi-a răspuns dar am vorbit cu prietenii nostri. Ei erau mai apropiați de soția lui Gabriel Cotabiță și așa primeam și eu informațiie dar în ultimul timp el n-a mai răspuns la telefon", spune Ionel Tudor, dirijor compozitor. 

Vestea că artistul s-a stins a picat ca un şoc printre prieteni. "Te voi iubi mereu, Omule!", a scris Florin Piersic pe Facebook.

"Era vorba ca în primăvară să plecăm împreună într-un turneu. Era extrem de fericit că va putea fi pe scenă în fiecare zi. A fost un om de o inteligență absolut fabuloasă", spune Cătălin Crișan. 

"La telefon îl întrebam: Cum ești Gabi, cum te simți? Și îmi spunea: Măi, nu sunt bine, uite am o apăsare, mă doare capul. Gabriel Cotabiță este unul dintre oamenii celebri de pe planetă care  realmente au trecut prin moartea clinică și s-au întors înapoi. Știam că el își dorește să trăiască. Nu, nu mă așteptam", spune Corina Chiriac. 

Gabriel Cotabiță, inginerul care a iubit muzica la nebunie, a urcat pe scena în 1975 şi de atunci n-a mai coborât decât când a fost doborât de boală. A câştigat 7 premii la Festivalul de la Mamaia, iar piesele sale s-au transformat rapid în şlagăre.

Suferise un accident vascular-cerebral

În 1983, trupa Holograf rămâne fără solist vocal şi-l cheamă să le fie alături. Drumurile li se despart. Continuă singur, până când ajunge să cânte la VH2. Viaţa îl trece printr-un carusel de încercări, cu bune dar şi cu multe rele. În 2015 vede moartea cu ochii, stă în comă trei săptămâni în urma un stop cardio-respirator. După eforturi medicale uriaşe, Gabriel Cotabiţă îşi revine miraculos.

"Tot ce se întâmplă în viaţă se întâmplă cu un scop. Mie mi s-a zis în prima întâmplare că mai am multe lucruri de făcut aici", spunea Gabriel Cotabiță.

După ce iese din comă, îşi cere iubita cu 30 de ani mai tânără de soţie. Sărbătoreşte renaşterea cu un concert grandios la Sala Palatului.

"Am mai avut discuții despre lipsa fricii în fața morții. Și eu și el ne declaram absolut lipsiți de frică în fața morții", spune Horia Moculescu.

Cinci ani mai târziu, ajunge iar la spital. Până la urmă inima artistului, atât de greu încercată, a încetat să mai bată.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"