Antena LIVE

Moarte învăluită în mister, în cazul bărbatului găsit carbonizat, pe bancheta din spate a unei mașini incendiate, în Cluj. Anchetatorii exclud ipoteza unui accident

Moarte învăluită în mister, pe o şosea izolată din Cluj. Pompierii chemaţi să stingă un incendiu, care a cuprins un autoturism hibrid, au descoperit, pe bancheta din spate, un cadavru carbonizat. Acesta ar aparţine unui bărbat între 40 şi 50 de ani. Acum, criminaliştii trebuie să stabilească dacă a fost crimă sau sinucidere. 

De la 06.06.2023, 09:43

Totul s-a întâmplat cu puţin înainte de lăsarea întunericului, în afara localităţii Leghia, pe un drum de ţară care duce spre o fermă de capre. Câţiva trecători au văzut maşina în flăcări şi au sunat la 112. 

"Locul în care s-a întâmplat totul este unul izolat, în afară localității, la cel puțin 500 de metri de cea mai apropiată casă. Nici șoseaua de lângă nu e prea circulată, astfel că incendiul a fost observat abia când întreaga mașină era cuprinsă de foc​", a transmis de la faţa locului Alex Prunean. 

Paul Olar, ISU Cluj: Când pompierii au ajuns la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat la întreg autoturismul. 

Cadavrul, găsit pe bancheta din spate

Pe acelaşi subiect

La faţa locului au fost trimişi pompierii din Huedin, care credeau că au de-a face doar cu un banal incendiu produs de acumulatorii unui autoturism hibrid. La final, însă, au fost şocaţi de ce au descoperit.

Paul Olar, ISU Cluj: După stingerea flăcărilor, forţele noastre au constatat faptul că în autoturism se afla o persoană carbonizată.

Cadavrul ars se afla pe bancheta din spate, motiv pentru care a fost exclusă din start varianta unui incendiu accidental. Locul a fost împânzit imediat de poliţişti, care au deschis o anchetă.

"Întreaga zonă a fost izolată și nimeni nu se poate apropia de resturile mașinii. Criminalistii caută indicii și ridică probe, dar, cum autoturismul a ars în totalitate, misiunea lor nu este deloc una ușoară", a transmis de la faţa locului Alex Prunean. 

La o primă analiză, cadavrul pare a fi al unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 ani. După ce va fi identificat, criminaliştii vor reconstitui ultimele ore din viaţa lui, pentru a afla dacă a fost vorba despre o sinucidere sau o crimă. 

Ți-a plăcut acest articol?

carbonizat cluj masina incendiu
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024