Antena LIVE

Curs valutar

Moartea lui Gabriel, spulberat de un alt schior pe pârtia de la Borşa: tragedia, folosită de Salvamont ca avertisment

Salvamontiştii recomandă schiorilor care aleg să-şi petreacă acest sfârşit de săptămână pe pârtiile din staţiunile montane să schieze aşa încât să nu pună în pericol vieţile altor shiori, să adapteze viteza şi maniera de a schia conform pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condiţiilor atmosferice şi aglomeraţiei de pe pârtie. Aceste sfaturi ale salvatorilor montani vin în contextul în care, în urmă cu câteva zile, un tânăr de 23 de ani, care schia pe o pârtie din Borşa, Maramureş, a murit din cazua loviturilor grave la cap, după ce s-a ciocnit violent de un alt schior şi i-a sărit casca de pe cap.

De la 28.02.2025, 15:38
WhatsApp
Schiorul care l-a secerat pe Gabriel a ferit o altă tânără înainte Arhivă (scop ilustrativ)

Pentru că sezonul turistic de iarnă este in plină desfăşurare, Salvamont România, prin structurile sale judeţene şi locale, este deja prezent în staţiunile turistice de practicare a sporturilor de iarnă, unde, zilnic aproximativ 500 de salvamontişti sunt "la datorie" în peste 90 de baze si posturi Salvamont, informează, vineri, Dispeceratul Naţional Salvamont.

Salvamontiştii recomandă celor care se îndreaptă, în acest weekend, către zonele turistice cu pârtii pentru practicarea sporturilor de iarnă, să aleagă un echipament corespunzător, atât din punct de vedere tehnic şi al reglajului legăturilor de schi, cât şi greutăţii corporale şi nivelului de pregătire al fiecăruia.

"Abordaţi, la început, cu precauţie pârtiile de schi, întrucât nu mai deţineţi aceleaşi abilităţi sportive ca la finalul sezonului trecut şi este necesară o mică perioadă de reacomodare. Schiaţi în aşa fel încât să nu puneţi în pericol viaţa altui schior sau să îi cauzaţi acestuia vreun prejudiciu şi adaptaţi viteza şi maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condiţiilor atmosferice şi densităţii traficului de pârtie. Alegeţi cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâţi, în scopul protejării schiorilor aflaţi în aval. Depăşiţi schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiţia ca această depăşire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluţie neaşteptată a celui ce urmează să fie depăşit. Asiguraţi-vă că atât dumneavoastră, cât şi alţi schiori sunteţi în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie”, sunt câteva din recomandările salvamontiştilor.

Sfaturile salvatorilor montani

Salvatorii montani îi mai sfătuiesc pe schiori să evite staţionarea pe pârtie, mai ales pe porţiunile înguste sau fără vizibilitate şi, dacă cad, să elibereze pârtia în cel mai scurt timp, iar pe cei fără schiuri să urce sau să coboare doar pe marginea pârtiei, relatează news.ro.

De asemenea, turiştii sunt sfătuiţi să respecte indicatoarele de semnalizare şi balizele de marcare instalate pe pârtie şi pe traseele de schi, dar şi marcajele internaţionale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde - foarte uşor, albastru - uşor, roşu - mediu, negru - dificil.

"Nu folosiţi mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile si generează accidente grave. În cazul unui accident pe pârtie, anunţaţi echipa locală Salvamont, direct , prin Dispeceratul Naţional Salvamont la numărul de telefon 0Salvamont (0725.826.668) sau prin Serviciul 112, precizând numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul şi locul unde se găsesc persoanele accidentate. Încercaţi să protejaţi locul accidentului şi accidentatul, amplasând pe pârtie, la 5-6 metri în amonte, o barieră de schiuri înfipte în zăpadă, până la sosirea echipei Salvamont. Protejaţi termic accidentatul si încercaţi să îi asiguraţi suport psihologic. În cazul unor căzături puternice încercaţi să nu mişcaţi persoana accidentată şi nu permiteţi să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asistenţi/paramedici sau salvamontişti. (...) Nu acceptaţi să fiţi transportaţi în afara pârtiei decât cu mijloace de transport specifice, tip targă de pârtie, şi doar după ce s-a făcut imobilizarea corespunzătoare a zonei afectate”, mai sfătuiesc salvatorii montani.

Gabriel a murit la doar 23 de ani

Luni, un tânăr de 23 de ani a murit în urma unui accident produs pe pârtia din Borşa, judeţul Maramureş, după ce acesta s-a ciocnit violent cu un alt schior. Decesul tânărului s-a produs din cauza traumatismelor grave pe care acesta le-a suferit la cap, în condiţiile în care, imediat după impact, casca i-a zburat de pe cap.

Ambii schiori aveau vitează şi s-au ciocnit unul de celălalt în momentul în care au făcut cristianele (n.red. - oprire la schi printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate). Salvamontiştii atrag atenţia asupra faptului că, pe pârtiile cu zăpadă îngheţată, trebuie schiat prudent şi trebuie adaptată viteza.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

partie maramures pericol zapada schi
Întrebarea zilei
Cumpărați cadouri pentru profesori de 1 și 8 martie?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România care se află în prag de faliment. Angajații rămân fără...
Fanatik.ro
Publicat 27.02.2025
Când este cel mai bun moment pentru a planta răsadurile de ROȘII în grădină?...
Gandul
Publicat 28.02.2025
Intrigile și jocurile politice ale așa-zişilor suveraniști. Expert: „El are...
Adevărul
Publicat 28.02.2025
Au început filmările pentru cel mai așteptat show al anului: Insula Iubirii!...
A1
Publicat 28.02.2025
Horoscopul zilei de 1 martie 2025. Racii se simt relaxați. Află ce se...
CaTine
Publicat 28.02.2025
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la...
spynews.ro
Publicat 28.02.2025
Fiica unui condamnat din dosarul „Mită pentru arbitri”, numită prefect »...
GSP
Publicat 27.02.2025
Știai de beneficiile cafelei asupra ficatului? Ce trebuie să pui în ea, pentru...
Click.ro
Publicat 27.02.2025
Cum a distrus un software AI viața unui bărbat. Ce s-a întâmplat după ce a...
Useit
Publicat 27.02.2025
Ce suspectează fiicele lui Gene Hackman că s-a întamplat în cazul morții...
Redacţia.ro
Publicat 28.02.2025
Ce mandat pot avea trupele europene din Ucraina: de monitorizare a încetării...
libertatea.ro
Publicat 28.02.2025
Will Smith aproape că a sărutat-o pe cântăreața India Martínez în timpul...
ZU
Publicat 28.02.2025
Prăjitura Rákóczi cu brânză și bezea. Rețeta unui desert rafinat
Hello taste
Publicat 28.02.2025
Când părinții au viziuni diferite despre educație. 6 pași pentru un echilibru...
Deparinti
Publicat 28.02.2025
Berk Oktay vorbește despre cel mai nou rol al său și viața de tătic. Cum...
Happy
Publicat 28.02.2025
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe...
BZI
Publicat 27.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de mult te ajută oțetul de mere să elimini kilogramele în plus. Cum se...
Medicool
Publicat 28.02.2025